Senzația unei vieți călcate într-o singură noapte. Așa am numit-o, iar pe ea... Am lăsat-o să mă roadă, să putrezească în amintirile mele. Și totuși, dacă ar fi să o văd iarăși, m-ar surprinde. După un an jumătate, chiar că. Însă ea mi-a oferit totul, asta include fericire, iubire, nemurire. Tot ea m-a dus spre disperare, lacrimi din ochii mei seci, tristețe.
10 august, anul 2009. Ziua în care o aud plângând pentru prima dată. Încă o mai aud, din când în când. Dar nu mai este aproape.
10 august, anul 2009. Ziua în care visele mi-au fost spulberate. Tot ce a fost înainte, tot ce urma să vină... Nu se mai strecurau în mintea mea.
10 august 2009. Ziua în care fiecare clipă care trecea era o altă formă de agonie, de disper. Ziua în care gandirea mi-a cedat.
10 august 2009. Seara în care am ridicat capul.
10 august zero nouă. Ziua care m-a făcut cine sunt acum.
Data de 10, luna august în anul 2009. Nu a fost frumos, dar iată-mă zâmbind și acum.
Atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu