A fost odată ca niciodată,
Un cer senin, un băiat și-o fată.
Ea: Zâmbește, dragul meu!
El: Zâmbesc îndeajuns. Simt că nu-mi pot permite mai mult la...
Ea: ...La condiția ta!
El: Uită odată!
Ea: Niciodata!
El: Ce faci?
Ea: Mă uit după lună.
El: Nu e?
Se uită amândoi atent, cercetează cu amănunt măiestruosul vid pătat cu o infinitate de luminițe.
Ea: Vreau o stea. Uite aia! Acolo, vezi?
El: Aia? Luceafărul!
Ea: Aia, e cea mai frumoasă dintre toate!
El: Vrei o stea deci? Bine!
Ea: Ești bine?
El: Urăsc astrele. Greșesc des și numai în horoscopul meu au dreptate.
Ea: Cum poți să zici asta?
El: Le urăsc așa cum urăște peștele uscatul.
Ea: Dar nu ai de ce să fi supărat! De ce le urăști?
El: Uită-te unde sunt. Stau cu fata care mi-a schimbat viața, atitudinea, gândirea. Și totuși ne-am certat, și totuși am plâns degeaba.
Ea: Nimic nu e degeaba!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu