Peisajul de afara imi da un sentiment de singuratate, un element dur, o abstractizare a realitatii. Partea linistitoare, insa, se afla in cromatica paturii albe asezate ca o cupola pe muntii din aceasta zona. Dar de fiecare data cand aceste frisoane ma zguduie si ma sperie pana la punctul de a renunta la orice speranta, ma gandesc la tine, iubire! Cand imi e frig si nu stiu ce sa fac, esti primul si ultimul gand. Parca fiecare fulg de nea este un inger aparut ca de nicaieri la lumina felinarelor sub cerul ce pare o imagine distrusa a puritatii. Copacii sunt ca niste ornamente bizare intalnite pe marginile strazilor; strazilor acestea vechi si nepasatoare incinse prin tot orasul.
Insa eu sunt aici; afara e frig, in casa e cald. Insa totul pare sa se rezume la dorul care duc pentru tine. Si numai aceasta vijelie din mintea mea, gandul la zambetul acela ce starneste o adrenalina necunoscuta in mine, ma face sa inchid ochii. Si asa fac, las pleoapele sa alunece usor, incet, pentru a intra in propria mea lume. Si vad cerul plin de stele. Asa ma pierd eu, asa ajung sa ma concentrez si sa meditez asupra vietii, sa ma gandesc la tot ce e in jur. Desi imagina din mintea mea e o aberatie, e rupta de realitate si nu include toate nimicurile intalnite peste tot.
Si mai esti si tu. Cand inchid ochii, chipul tau ma alina. Atat imi trebuie si intru intr-o stare euforica, uit de probleme, uit de realitate. Iar atuncea cand zambetul iti dispare, cand te vad cu sufletul deranjat, mor. Mor incet in sinea mea, apar pete pe cerul perfect, imaginea se rupe in doua... imaginea dispare. Am deschis ochii, visul nu mai e. Incetez cu dorinta sa te am langa mine stiind ca eu nu pot ajunge la tine. Stiind ca daca fac ceva, distrug; daca stau si astept, pierd totul.
Desi nu am nici o lacrima in ochii mei care rostesc seceta, plang. Plang pentru ca te iubesc. Nu stiu de ce, dar plang. Probabil de frica acestui gand ca incep sa te pierd, si am nevoie de ajutorul tau sa imi dispara setea de cunoastere. Sa dispara anomaliile acestea, vreau sa ma asiguri ca si tu ma iubesti, asa cum te iubesc si eu! Sa ma asiguri ca mai sunt cateva fire de fericire ramase.
M-am blocat, am ramas fara cuvinte. Nu stiu ce sa gandesc, parca a inceput sa ninga si in caput meu, totul fiind sters, totul aruncat in ceata. Nu mai gasesc nimic, sunt pierdut. Dar tot inchei cu doua cuvinte de o sinceritate imensa.
Te iubesc!
duminică, 12 decembrie 2010
luni, 6 decembrie 2010
Love story - Partea I
3 Septembrie 2k10:
O fata. Simpla ca oricare alta. Dar totusi speciala pentru mine. Am avut acest sentiment de curand si stiu de ce. Are o inima cat o mie, are tot ce-i trebuie pentru a incanta orice om. Este naiva, frumoasa, inimoasa si emotiva, lacrimile-i sunt sincere si pure ca o cascada de ingeri.
Aceste cuvinte sunt de la mine, cel pe care il cunosti foarte bine, sincer in miscari si vorbe.
O cunosc de mult, mai mult de un an. Pana acum am incercat cat de cat sa o ajut, tot timpul crazand ca dau tot ce pot, dar abia dupa imi dadeam seama ca se putea mai bine. Am ajutat-o cand am ptut, cand m-a lasat, cand avea nevoie de un umar pe care sa planga. Sincer credeam spre inceput ca e o prietena foarte buna, apoi s-a dovedit a fi mai mult. Mult mai mult. Iar cu atata pasiune ma implicam in relatie, atat imi faceam aluzii, tampenii care-mi apareau brusc in fata ochilor. Aluzii precum ca as fi iubit-o cu adevarat. Da, este adevarat, prima fata de care ma indragostesc. De cand mia venit asa sa cred ca am sentimente pentru ea, cu atat imi dadeam seama ca nu am nici o sansa. Am pornit asa cu pesimismul in mine si cu sufletul impacat ca voi ramane la stagiul de cel mai bun prieten al ei.
Acum scriu acest lucru, tot asa, stand pe ganduri ca un popandau. E ultima zi din mai, e luni seara ora zece si 4 minute... Tocmai i-am zis ca este un dar de la Dumnezeu pentru mine. Sunt sigur ca a crezut ce i-am zis, dar imi dau seama daca ea stie cu cata inima am zis-o, cu cat adevar. Este greu sa scriu aceasta lucrare intima, dureroasa. Nu stiu de ce, dar nu voi scapa de gandul ca nu o sa-mi fie ce o vreau eu sa fie. Ironic. Obositor.
-------------------------------------------------------------------------------
Vineri, ziua a patra din luna iunie. Tot nu i-am zis. Aceasta lucrare devine incet incet un jurnal siropos greu de inghitit. Este un sentiment ciudat, dragostea. Cateodata simti ca zbori si ca nu mai simti pamantul sub tine. Acum sincer ma simt de parca mi-ar fugi pamantul de sub picioare, ca nu am un loc stabil pe care sa meditez ca un popandau. In cap parca am o mare involburata ce isi sparge valurile de o faleza mare, intinsa. E si o plaja si un apus; plaja reprezinta visul meu etern, apusul preprezinta un sfarsit. Sfarsit la ce? Sincer nu stiu, probabil al cel care sunt acuma. Nu o sa mai fiu cum eram inainte. O sa ajung ceva, ceva ce nu stiu inca. Ceva ce inseamna viitorul.
Inca sunt mort, mort dupa ea. Pur si simplu.
-------------------------------------------------------------------------------
Luni. E tarziu, azi trebuia sa o intalnesc... Iar nu a venit. Nu vreau za zic de cate ori nu a venit cand am chemat-o. Sunt mort, am vorbit cu ea acuma. Sunt suparat, se vede prin ce i-am zis. Dar nu o las sa-si dea seama. Nu!
-------------------------------------------------------------------------------
Luni, aceeasi seara. Tocmai i-am zis! Nimic altceva!
O fata. Simpla ca oricare alta. Dar totusi speciala pentru mine. Am avut acest sentiment de curand si stiu de ce. Are o inima cat o mie, are tot ce-i trebuie pentru a incanta orice om. Este naiva, frumoasa, inimoasa si emotiva, lacrimile-i sunt sincere si pure ca o cascada de ingeri.
Aceste cuvinte sunt de la mine, cel pe care il cunosti foarte bine, sincer in miscari si vorbe.
O cunosc de mult, mai mult de un an. Pana acum am incercat cat de cat sa o ajut, tot timpul crazand ca dau tot ce pot, dar abia dupa imi dadeam seama ca se putea mai bine. Am ajutat-o cand am ptut, cand m-a lasat, cand avea nevoie de un umar pe care sa planga. Sincer credeam spre inceput ca e o prietena foarte buna, apoi s-a dovedit a fi mai mult. Mult mai mult. Iar cu atata pasiune ma implicam in relatie, atat imi faceam aluzii, tampenii care-mi apareau brusc in fata ochilor. Aluzii precum ca as fi iubit-o cu adevarat. Da, este adevarat, prima fata de care ma indragostesc. De cand mia venit asa sa cred ca am sentimente pentru ea, cu atat imi dadeam seama ca nu am nici o sansa. Am pornit asa cu pesimismul in mine si cu sufletul impacat ca voi ramane la stagiul de cel mai bun prieten al ei.
Acum scriu acest lucru, tot asa, stand pe ganduri ca un popandau. E ultima zi din mai, e luni seara ora zece si 4 minute... Tocmai i-am zis ca este un dar de la Dumnezeu pentru mine. Sunt sigur ca a crezut ce i-am zis, dar imi dau seama daca ea stie cu cata inima am zis-o, cu cat adevar. Este greu sa scriu aceasta lucrare intima, dureroasa. Nu stiu de ce, dar nu voi scapa de gandul ca nu o sa-mi fie ce o vreau eu sa fie. Ironic. Obositor.
-------------------------------------------------------------------------------
Vineri, ziua a patra din luna iunie. Tot nu i-am zis. Aceasta lucrare devine incet incet un jurnal siropos greu de inghitit. Este un sentiment ciudat, dragostea. Cateodata simti ca zbori si ca nu mai simti pamantul sub tine. Acum sincer ma simt de parca mi-ar fugi pamantul de sub picioare, ca nu am un loc stabil pe care sa meditez ca un popandau. In cap parca am o mare involburata ce isi sparge valurile de o faleza mare, intinsa. E si o plaja si un apus; plaja reprezinta visul meu etern, apusul preprezinta un sfarsit. Sfarsit la ce? Sincer nu stiu, probabil al cel care sunt acuma. Nu o sa mai fiu cum eram inainte. O sa ajung ceva, ceva ce nu stiu inca. Ceva ce inseamna viitorul.
Inca sunt mort, mort dupa ea. Pur si simplu.
-------------------------------------------------------------------------------
Luni. E tarziu, azi trebuia sa o intalnesc... Iar nu a venit. Nu vreau za zic de cate ori nu a venit cand am chemat-o. Sunt mort, am vorbit cu ea acuma. Sunt suparat, se vede prin ce i-am zis. Dar nu o las sa-si dea seama. Nu!
-------------------------------------------------------------------------------
Luni, aceeasi seara. Tocmai i-am zis! Nimic altceva!
duminică, 5 decembrie 2010
Old Cat - cantecel
Him:
Old cat, what'cha doin' sitting in the snow,
Old cat doesn't know what she's looking for,
Old cat looking down trough the sniper whole
Looking for love, never knocking on your door.
Old cat, stop crying cause' here I am,
Old cat, stop pretending you don't give a damn,
Old cat, bring yourself together now
There is the light...
Her:
It stopped snowing, he's not here anymore,
Stop talking, you're making everything worse,
There's no such as love, of that I am sure,
Never knew what hit me before.
Please let my tears flow down my cheek,
Please grand me my best and my greates wish,
Please think of this love, this foolish dream,
Come back to me...
Him:
It seems to me I'm dead all over inside,
My heart still pounds the iron in my blood,
The fake steel that crossed trough out my thoughts
I believe there is hope for another shot.
Old cat, there's enough said for now,
Things happened so fast and passing through,
Won't believe any lies, not any sound
Others would say about...
Him: -Is this true love?
Her: -Others would be amazed, but it is.
Him: -After all that we've been trough, you came to the same conclusion as I did too.
Both: We're in love!
Old cat, what'cha doin' sitting in the snow,
Old cat doesn't know what she's looking for,
Old cat looking down trough the sniper whole
Looking for love, never knocking on your door.
Old cat, stop crying cause' here I am,
Old cat, stop pretending you don't give a damn,
Old cat, bring yourself together now
There is the light...
Her:
It stopped snowing, he's not here anymore,
Stop talking, you're making everything worse,
There's no such as love, of that I am sure,
Never knew what hit me before.
Please let my tears flow down my cheek,
Please grand me my best and my greates wish,
Please think of this love, this foolish dream,
Come back to me...
Him:
It seems to me I'm dead all over inside,
My heart still pounds the iron in my blood,
The fake steel that crossed trough out my thoughts
I believe there is hope for another shot.
Old cat, there's enough said for now,
Things happened so fast and passing through,
Won't believe any lies, not any sound
Others would say about...
Him: -Is this true love?
Her: -Others would be amazed, but it is.
Him: -After all that we've been trough, you came to the same conclusion as I did too.
Both: We're in love!
miercuri, 1 decembrie 2010
10 aug MMIX
Senzația unei vieți călcate într-o singură noapte. Așa am numit-o, iar pe ea... Am lăsat-o să mă roadă, să putrezească în amintirile mele. Și totuși, dacă ar fi să o văd iarăși, m-ar surprinde. După un an jumătate, chiar că. Însă ea mi-a oferit totul, asta include fericire, iubire, nemurire. Tot ea m-a dus spre disperare, lacrimi din ochii mei seci, tristețe.
10 august, anul 2009. Ziua în care o aud plângând pentru prima dată. Încă o mai aud, din când în când. Dar nu mai este aproape.
10 august, anul 2009. Ziua în care visele mi-au fost spulberate. Tot ce a fost înainte, tot ce urma să vină... Nu se mai strecurau în mintea mea.
10 august 2009. Ziua în care fiecare clipă care trecea era o altă formă de agonie, de disper. Ziua în care gandirea mi-a cedat.
10 august 2009. Seara în care am ridicat capul.
10 august zero nouă. Ziua care m-a făcut cine sunt acum.
Data de 10, luna august în anul 2009. Nu a fost frumos, dar iată-mă zâmbind și acum.
Atât.
10 august, anul 2009. Ziua în care o aud plângând pentru prima dată. Încă o mai aud, din când în când. Dar nu mai este aproape.
10 august, anul 2009. Ziua în care visele mi-au fost spulberate. Tot ce a fost înainte, tot ce urma să vină... Nu se mai strecurau în mintea mea.
10 august 2009. Ziua în care fiecare clipă care trecea era o altă formă de agonie, de disper. Ziua în care gandirea mi-a cedat.
10 august 2009. Seara în care am ridicat capul.
10 august zero nouă. Ziua care m-a făcut cine sunt acum.
Data de 10, luna august în anul 2009. Nu a fost frumos, dar iată-mă zâmbind și acum.
Atât.
marți, 16 noiembrie 2010
Best friends... cică un cântec
Strofa I:
What if the world won't ever change?
What if all this would die?
And if the stars would fall away
I know you'll be here by my side!
Bridge:
But don't hesitate,
I'm the shoulder on wich you can cry,
My heart won't ever be the same
If this bond we have woud die.
Refren:
So here I am, I'm right there for you,
In the sand, to make you feel good,
Look at me, this never ends,
We'll forever be... best friends!
Strofa a II-a:
All I have left from you is this,
A piece of paper on the bed.
A little letter craved with your kiss,
A piece of our friendship, forever said.
Bridge:
But don't hesitate,
I'm the shoulder on wich you can cry,
My heart won't ever be the same
If this bond we have woud die.
Refren:
So here I am, I'm right there for you,
In the sand, to make you feel good,
Look at me, this never ends,
We'll forever be... best friends!
What if the world won't ever change?
What if all this would die?
And if the stars would fall away
I know you'll be here by my side!
Bridge:
But don't hesitate,
I'm the shoulder on wich you can cry,
My heart won't ever be the same
If this bond we have woud die.
Refren:
So here I am, I'm right there for you,
In the sand, to make you feel good,
Look at me, this never ends,
We'll forever be... best friends!
Strofa a II-a:
All I have left from you is this,
A piece of paper on the bed.
A little letter craved with your kiss,
A piece of our friendship, forever said.
Bridge:
But don't hesitate,
I'm the shoulder on wich you can cry,
My heart won't ever be the same
If this bond we have woud die.
Refren:
So here I am, I'm right there for you,
In the sand, to make you feel good,
Look at me, this never ends,
We'll forever be... best friends!
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
Cuvinte de adolescent
Iata-ma, in acea zi care o crede toata lumea apogeu. Relativ este, dar nu e sfarsitul lumii. Insa iata ce se intampla, neintentionat intrii si tu in joc.
Sa o luam de la inceput. Toata lumea in jurul tau crede ca face parte dintr-o comedie, ei fac doar caterinca, isi imprima aceasta viziune ironica in cap. Pritenii nu te lasa la greu, dar nu apar de fiecare data cand ai nevoie. In plus, toti stiu sa vina cu reprosuri. Dar vom invata vreodata ce e acela bunul simt si respectul de sine, apoi respectul pentru altul?! Ei cred ca e divin, cand e infern; ei cred ca vor ajunge departe fiindca nu stiu ce obstacole au in fata. Si de multe ori se gandesc, ca e rau, ca ce sa faca... Dar nu asa treci prin de-astea. Lumea nu face diferenta intre o decizie buna si una monotona.
Comentariile sunt un atuu incredibil asimilat de om. Practic, e semnatura caracterului fiecaruia in parte. Si nu e normal. Gandul ca abia acuma, abia intr-o singura zi sa-mi dau seama de ce este cu adevarat in jurul meu, ma va bantuii o vreme. Perspectiva fiecaruia e diferita, nu exista un strop de atmosfera perfecta. Balanta se tot zgaltaie in speranta ca se va echilibra. Insa in zadar.
Totul e absurd, parca nici briza de pe malul marii, nici gheata de pe stancile muntilor nu mai au liniste. Sirenele zboara pe sosele, sunt acei oameni care incearca sa diminueze oarecum greselile altuia.
Mi-am schimbat conceptia. Nu mai simt durere cand frigul imi patrunde in oase, nu mai orbesc naiv cand ma uit inspre soare si visez cu ochii deschisi. Viata e sceneta prost realizata asupra careia se modeleaza in continuu. Cineva modeleaza, dar in loc sa scoata partile rele, sculpteaza naiv, zgarie tot ce e bun si strica opera altuia. Nu vorbesc de Dumnezeu, vorbesc de cei cu putere. Cei ce au puterea in palma, in acelasi timp, cei ce refuza sa admita ca o detin.
Daca tot am ajuns la legatura cu teatrul, cu arta, sa ma pronunt fata dde decor. Criticul meu e neantrenat, rau pregatit, dar am dreptul sa spun. Si voi spune ca acel ceva ce trebuie sa dea atmosfera, o strica. In imaginatia mea bolnava, ar venii ca o casa a carui pereti interiori sunt pictati in negru, cu o singura pata de alb pe tavan. Negrul pentru mine inseamna sobru, inseamna absenta vietii, inseamna ceva neasteptat de dureros; iar pata aceea simbolizeaza singuratate, monotonie, simplicitate si adevarul ce ne inconjoara.
E dureros sa vezi ce vad eu. In loc sa vezi oameni care stiu ce sa faca sa treaca peste probleme, parca problemele ar stii ce sa faca sa nu dispara. In loc sa vezi rasaritul, vezi un apus cu tot cu eclipsa. Cum ar fi sa vezi ceva ce moare in zadar, apusul insemnand totusi arta, dar si moarte iar eclipsa insemnand absenta totala a frumosului.
Categoriile de oameni. Refuz sa adopt o caracterizare simpla. Ma bazez pe spiritul de observatie. Si ar parea ca exista: oameni nepuntinciosi, oamnei puternici, oameni ce nu pot merge mai departe si oameni ce pot. Oamneii nepuntinciosi sunt cei care au nevoie de miracole, dar renunta la sperante. Oamnii puternici la fel, dar au seprante pentru viitor. Iar cei ce nu pot merge mai departe renunta la tot ce au, renunta sa faca pe altii fericiti, chiar daca nu gasesc pentru sine fericirea. Oamenii ce pot merge mai departe au doar noroc, fiindca drumul nu si-l fac ei, sunt indrumati de optimismul altcuiva.
Specific oricarei lucrari de-ale mele, doar zic ce am in gand, de multe ori ii bag pe unii in ceata si nu inteleg nimic. Dar asta a fost cam ce am putut sa spun, sunt doar cuvinte goale, sunt doar aberatiile unui om cu degetele lipite de tastatura. Dar, pentru mine,:
-orice e inventat (de pilda o poveste care nu e adevarata) este sugrumarea adevarului.
-orice neglijenta fata de cineva e ca si neglijenta fata de sine.
-orice nepasare, pierderea interesului fata de ceva e ca si pierderea de credinta.
-orice minciuna e ca si cum te-ai minti pe tine.
-orice renuntare e ca si cum ai renunta la viata.
-orice decizie rea e ca si pierderea unuei averi.
-orice sentiment fara grai nu isi are rostul.
-orice parere proasta POATE insemna lipsa de interes.
-orice ai face rau cuiva e cum L-ai injunghia pe Dumnezeu.
Si mai sunt cuvinte, care nu vor ramane nespuse. Atat.
Sa o luam de la inceput. Toata lumea in jurul tau crede ca face parte dintr-o comedie, ei fac doar caterinca, isi imprima aceasta viziune ironica in cap. Pritenii nu te lasa la greu, dar nu apar de fiecare data cand ai nevoie. In plus, toti stiu sa vina cu reprosuri. Dar vom invata vreodata ce e acela bunul simt si respectul de sine, apoi respectul pentru altul?! Ei cred ca e divin, cand e infern; ei cred ca vor ajunge departe fiindca nu stiu ce obstacole au in fata. Si de multe ori se gandesc, ca e rau, ca ce sa faca... Dar nu asa treci prin de-astea. Lumea nu face diferenta intre o decizie buna si una monotona.
Comentariile sunt un atuu incredibil asimilat de om. Practic, e semnatura caracterului fiecaruia in parte. Si nu e normal. Gandul ca abia acuma, abia intr-o singura zi sa-mi dau seama de ce este cu adevarat in jurul meu, ma va bantuii o vreme. Perspectiva fiecaruia e diferita, nu exista un strop de atmosfera perfecta. Balanta se tot zgaltaie in speranta ca se va echilibra. Insa in zadar.
Totul e absurd, parca nici briza de pe malul marii, nici gheata de pe stancile muntilor nu mai au liniste. Sirenele zboara pe sosele, sunt acei oameni care incearca sa diminueze oarecum greselile altuia.
Mi-am schimbat conceptia. Nu mai simt durere cand frigul imi patrunde in oase, nu mai orbesc naiv cand ma uit inspre soare si visez cu ochii deschisi. Viata e sceneta prost realizata asupra careia se modeleaza in continuu. Cineva modeleaza, dar in loc sa scoata partile rele, sculpteaza naiv, zgarie tot ce e bun si strica opera altuia. Nu vorbesc de Dumnezeu, vorbesc de cei cu putere. Cei ce au puterea in palma, in acelasi timp, cei ce refuza sa admita ca o detin.
Daca tot am ajuns la legatura cu teatrul, cu arta, sa ma pronunt fata dde decor. Criticul meu e neantrenat, rau pregatit, dar am dreptul sa spun. Si voi spune ca acel ceva ce trebuie sa dea atmosfera, o strica. In imaginatia mea bolnava, ar venii ca o casa a carui pereti interiori sunt pictati in negru, cu o singura pata de alb pe tavan. Negrul pentru mine inseamna sobru, inseamna absenta vietii, inseamna ceva neasteptat de dureros; iar pata aceea simbolizeaza singuratate, monotonie, simplicitate si adevarul ce ne inconjoara.
E dureros sa vezi ce vad eu. In loc sa vezi oameni care stiu ce sa faca sa treaca peste probleme, parca problemele ar stii ce sa faca sa nu dispara. In loc sa vezi rasaritul, vezi un apus cu tot cu eclipsa. Cum ar fi sa vezi ceva ce moare in zadar, apusul insemnand totusi arta, dar si moarte iar eclipsa insemnand absenta totala a frumosului.
Categoriile de oameni. Refuz sa adopt o caracterizare simpla. Ma bazez pe spiritul de observatie. Si ar parea ca exista: oameni nepuntinciosi, oamnei puternici, oameni ce nu pot merge mai departe si oameni ce pot. Oamneii nepuntinciosi sunt cei care au nevoie de miracole, dar renunta la sperante. Oamnii puternici la fel, dar au seprante pentru viitor. Iar cei ce nu pot merge mai departe renunta la tot ce au, renunta sa faca pe altii fericiti, chiar daca nu gasesc pentru sine fericirea. Oamenii ce pot merge mai departe au doar noroc, fiindca drumul nu si-l fac ei, sunt indrumati de optimismul altcuiva.
Specific oricarei lucrari de-ale mele, doar zic ce am in gand, de multe ori ii bag pe unii in ceata si nu inteleg nimic. Dar asta a fost cam ce am putut sa spun, sunt doar cuvinte goale, sunt doar aberatiile unui om cu degetele lipite de tastatura. Dar, pentru mine,:
-orice e inventat (de pilda o poveste care nu e adevarata) este sugrumarea adevarului.
-orice neglijenta fata de cineva e ca si neglijenta fata de sine.
-orice nepasare, pierderea interesului fata de ceva e ca si pierderea de credinta.
-orice minciuna e ca si cum te-ai minti pe tine.
-orice renuntare e ca si cum ai renunta la viata.
-orice decizie rea e ca si pierderea unuei averi.
-orice sentiment fara grai nu isi are rostul.
-orice parere proasta POATE insemna lipsa de interes.
-orice ai face rau cuiva e cum L-ai injunghia pe Dumnezeu.
Si mai sunt cuvinte, care nu vor ramane nespuse. Atat.
duminică, 24 octombrie 2010
Pain formula
Mno, ai ajuns in varful muntelui. Ai atins cerul si teai intors sa sarbatoresti. Nu e nimic sa te scoata din sarite, nici o tigara proasta, nici o bere neacidulata. Nu, n-au cum sa te opreasca nici usile inchuiate.
Si iata ca, orice salvare chemi, orice ai face, te arunca sub un nor de praf, te pierzi, nu te mai vezi nici macar tu pe tine. Si tremuri! Usor tremuri de spaima, de toate. Ca nu e cum vrei tu, ca nu asa trebuia sa se intample. Atatea sunt gresite! De multe ori intreb ironic daca e ceva neinregula cu viata asta!
Sa ajungi acolo e usor, mai greu e sa te dai jos. Si unii nu vor sa se dea jos, dar trebuie. Si ori te dai jos cu tot cu coroana, ori ramai de prost cand toti pleaca de langa tine. Dar nu se mai intampla asa. Acuma toti sunt bagati pe porcarii, toti pe falsa modestie, toti pe ironia exagerata, si mai ales, toti pe fuga de raspundere! Orice raspundere care nu trebuie neaparat sa o asumi, nu o face nimeni.
Da unde e morala, ca v-am pierdut la punctul asta. Pai vine asa! Ai in cap ceva, ceva ce nu ai de gand sa faci, stii ca nu te ajuta. Dar apare altceva, si-l faci, tot neajutator. Si te pomenesti ca exact atunci ai avut de ales, exact atunci ai nimerit prost! Si asa te bagi pana la glezne in probleme, cu capul in jos.
Asta da reteta! Ce se intampla la Munte, ramane la Munte!
Si iata ca, orice salvare chemi, orice ai face, te arunca sub un nor de praf, te pierzi, nu te mai vezi nici macar tu pe tine. Si tremuri! Usor tremuri de spaima, de toate. Ca nu e cum vrei tu, ca nu asa trebuia sa se intample. Atatea sunt gresite! De multe ori intreb ironic daca e ceva neinregula cu viata asta!
Sa ajungi acolo e usor, mai greu e sa te dai jos. Si unii nu vor sa se dea jos, dar trebuie. Si ori te dai jos cu tot cu coroana, ori ramai de prost cand toti pleaca de langa tine. Dar nu se mai intampla asa. Acuma toti sunt bagati pe porcarii, toti pe falsa modestie, toti pe ironia exagerata, si mai ales, toti pe fuga de raspundere! Orice raspundere care nu trebuie neaparat sa o asumi, nu o face nimeni.
Da unde e morala, ca v-am pierdut la punctul asta. Pai vine asa! Ai in cap ceva, ceva ce nu ai de gand sa faci, stii ca nu te ajuta. Dar apare altceva, si-l faci, tot neajutator. Si te pomenesti ca exact atunci ai avut de ales, exact atunci ai nimerit prost! Si asa te bagi pana la glezne in probleme, cu capul in jos.
Asta da reteta! Ce se intampla la Munte, ramane la Munte!
marți, 12 octombrie 2010
Au? da au, a durut!
E care pe care, de-acuma. N-ai ce-i face.
Si cand te gandesti la toate nimicurile, de fiecare data iti zici "ma de ce ma gandesc la astea?" dar intotdeauna ajungem sa ne certam pe nimicurile astea. Nu-i bine deloc. Dar ma rog, tot la concluzia de nimicuri ajungem. Ca asta suntem.
Buuuun, si mergi pe strada linistit si te impiedici de o moneda. Exact, o moneda, exact cand sa pasesti jos impingi picioru-n fata si te opresti intr-o moneda.
Apoi sa tipi in gura mare cat de tare doare degetu' mare, sa sari in sus de bucurie ca ai gasit moneda si sa ai o expresie de-aia pe fata gen jumi-juma. Ochii sunt stransi de parca ai diaree dar esti fericit, buzele in doua acolade fortate.
Dar desigur ca brusc te opresti si iti vine gandul. Daca e o moneda, cum te-ai impiedicat de ea si nu ai lovit-o sa se duca mai departe? Bravo geniule! Apoi te apleci sa iti asiguri banuiala si normal ca moneda este lipita de asfalt.
O da, ce zi frumoasa. la sfarsit te ridici oarecum neafectat de faptul ca NU ai gasit o moneda si vrei sa pleci, da' iti ridici privirea si vezi o multime care s-a aranjat in cerc in jurul tau, toti rad, apoi mai e un tip care merge la fiecare cu o palarie sa ii dea bani. Asta e circu' vietii, asta e si teatru, asta mai e si duma pe azi.
Incerc sa-mi aduc aminte daca era un Eurocent sau $0.5...
Ma... asa am ajuns?
Today nu mai e asa... Funny or not, it was simple.
Ce ai zice sa ajungi intr-un magazin, sa ceri un suc si sa primesti o palma peste ochi. Mmda... Mai mult, incearca sa zici ceva si sa mai primesti una.
Ba si ce draguta era vanzatoarea... pana ieri :-L
Sa zicem, am trecut peste, am venit a doua zi sa cer aceeasi marca de suc. Poc. Iar am ajuns de unde am plecat... Sau am ajuns unde vroiam... Mda, in fine. De data asta o intreb ce dracu' are cu mine. Inchide ochii si varsa o lacrima la care eu, fas. Ce sa zic, cine a plesnit pe cine. O mai intreb odata, fara cuvantul "dracu'". Poc, inca una, apoi zambeste si face niste ochi de-aia de iepuras si zice:
"Nu mai avem suc!"
What the... ò_Ó
Ce ai zice sa ajungi intr-un magazin, sa ceri un suc si sa primesti o palma peste ochi. Mmda... Mai mult, incearca sa zici ceva si sa mai primesti una.
Ba si ce draguta era vanzatoarea... pana ieri :-L
Sa zicem, am trecut peste, am venit a doua zi sa cer aceeasi marca de suc. Poc. Iar am ajuns de unde am plecat... Sau am ajuns unde vroiam... Mda, in fine. De data asta o intreb ce dracu' are cu mine. Inchide ochii si varsa o lacrima la care eu, fas. Ce sa zic, cine a plesnit pe cine. O mai intreb odata, fara cuvantul "dracu'". Poc, inca una, apoi zambeste si face niste ochi de-aia de iepuras si zice:
"Nu mai avem suc!"
What the... ò_Ó
duminică, 3 octombrie 2010
Love story - Partea I
3 Septembrie 2k10:
O fata. Simpla ca oricare alta. Dar totusi speciala pentru mine. Am avut acest sentiment de curand si stiu de ce. Are o inima cat o mie, are tot ce-i trebuie pentru a incanta orice om. Este naiva, frumoasa, inimoasa si emotiva, lacrimile-i sunt sincere si pure ca o cascada de ingeri.
Aceste cuvinte sunt de la mine, cel pe care il cunosti foarte bine, sincer in miscari si vorbe.
O cunosc de mult, mai mult de un an. Pana acum am incercat cat de cat sa o ajut, tot timpul crazand ca dau tot ce pot, dar abia dupa imi dadeam seama ca se putea mai bine. Am ajutat-o cand am ptut, cand m-a lasat, cand avea nevoie de un umar pe care sa planga. Sincer credeam spre inceput ca e o prietena foarte buna, apoi s-a dovedit a fi mai mult. Mult mai mult. Iar cu atata pasiune ma implicam in relatie, atat imi faceam aluzii, tampenii care-mi apareau brusc in fata ochilor. Aluzii precum ca as fi iubit-o cu adevarat. Da, este adevarat, prima fata de care ma indragostesc. De cand mia venit asa sa cred ca am sentimente pentru ea, cu atat imi dadeam seama ca nu am nici o sansa. Am pornit asa cu pesimismul in mine si cu sufletul impacat ca voi ramane la stagiul de cel mai bun prieten al ei.
Acum scriu acest lucru, tot asa, stand pe ganduri ca un popandau. E ultima zi din mai, e luni seara ora zece si 4 minute... Tocmai i-am zis ca este un dar de la Dumnezeu pentru mine. Sunt sigur ca a crezut ce i-am zis, dar imi dau seama daca ea stie cu cata inima am zis-o, cu cat adevar. Este greu sa scriu aceasta lucrare intima, dureroasa. Nu stiu de ce, dar nu voi scapa de gandul ca nu o sa-mi fie ce o vreau eu sa fie. Ironic. Obositor.
-------------------------------------------------------------------------------
Vineri, ziua a patra din luna iunie. Tot nu i-am zis. Aceasta lucrare devine incet incet un jurnal siropos greu de inghitit. Este un sentiment ciudat, dragostea. Cateodata simti ca zbori si ca nu mai simti pamantul sub tine. Acum sincer ma simt de parca mi-ar fugi pamantul de sub picioare, ca nu am un loc stabil pe care sa meditez ca un popandau. In cap parca am o mare involburata ce isi sparge valurile de o faleza mare, intinsa. E si o plaja si un apus; plaja reprezinta visul meu etern, apusul preprezinta un sfarsit. Sfarsit la ce? Sincer nu stiu, probabil al cel care sunt acuma. Nu o sa mai fiu cum eram inainte. O sa ajung ceva, ceva ce nu stiu inca. Ceva ce inseamna viitorul.
Inca sunt mort, mort dupa ea. Pur si simplu.
-------------------------------------------------------------------------------
Luni. E tarziu, azi trebuia sa o intalnesc... Iar nu a venit. Nu vreau za zic de cate ori nu a venit cand am chemat-o. Sunt mort, am vorbit cu ea acuma. Sunt suparat, se vede prin ce i-am zis. Dar nu o las sa-si dea seama. Nu!
-------------------------------------------------------------------------------
Luni, aceeasi seara. Tocmai i-am zis! Nimic altceva!
O fata. Simpla ca oricare alta. Dar totusi speciala pentru mine. Am avut acest sentiment de curand si stiu de ce. Are o inima cat o mie, are tot ce-i trebuie pentru a incanta orice om. Este naiva, frumoasa, inimoasa si emotiva, lacrimile-i sunt sincere si pure ca o cascada de ingeri.
Aceste cuvinte sunt de la mine, cel pe care il cunosti foarte bine, sincer in miscari si vorbe.
O cunosc de mult, mai mult de un an. Pana acum am incercat cat de cat sa o ajut, tot timpul crazand ca dau tot ce pot, dar abia dupa imi dadeam seama ca se putea mai bine. Am ajutat-o cand am ptut, cand m-a lasat, cand avea nevoie de un umar pe care sa planga. Sincer credeam spre inceput ca e o prietena foarte buna, apoi s-a dovedit a fi mai mult. Mult mai mult. Iar cu atata pasiune ma implicam in relatie, atat imi faceam aluzii, tampenii care-mi apareau brusc in fata ochilor. Aluzii precum ca as fi iubit-o cu adevarat. Da, este adevarat, prima fata de care ma indragostesc. De cand mia venit asa sa cred ca am sentimente pentru ea, cu atat imi dadeam seama ca nu am nici o sansa. Am pornit asa cu pesimismul in mine si cu sufletul impacat ca voi ramane la stagiul de cel mai bun prieten al ei.
Acum scriu acest lucru, tot asa, stand pe ganduri ca un popandau. E ultima zi din mai, e luni seara ora zece si 4 minute... Tocmai i-am zis ca este un dar de la Dumnezeu pentru mine. Sunt sigur ca a crezut ce i-am zis, dar imi dau seama daca ea stie cu cata inima am zis-o, cu cat adevar. Este greu sa scriu aceasta lucrare intima, dureroasa. Nu stiu de ce, dar nu voi scapa de gandul ca nu o sa-mi fie ce o vreau eu sa fie. Ironic. Obositor.
-------------------------------------------------------------------------------
Vineri, ziua a patra din luna iunie. Tot nu i-am zis. Aceasta lucrare devine incet incet un jurnal siropos greu de inghitit. Este un sentiment ciudat, dragostea. Cateodata simti ca zbori si ca nu mai simti pamantul sub tine. Acum sincer ma simt de parca mi-ar fugi pamantul de sub picioare, ca nu am un loc stabil pe care sa meditez ca un popandau. In cap parca am o mare involburata ce isi sparge valurile de o faleza mare, intinsa. E si o plaja si un apus; plaja reprezinta visul meu etern, apusul preprezinta un sfarsit. Sfarsit la ce? Sincer nu stiu, probabil al cel care sunt acuma. Nu o sa mai fiu cum eram inainte. O sa ajung ceva, ceva ce nu stiu inca. Ceva ce inseamna viitorul.
Inca sunt mort, mort dupa ea. Pur si simplu.
-------------------------------------------------------------------------------
Luni. E tarziu, azi trebuia sa o intalnesc... Iar nu a venit. Nu vreau za zic de cate ori nu a venit cand am chemat-o. Sunt mort, am vorbit cu ea acuma. Sunt suparat, se vede prin ce i-am zis. Dar nu o las sa-si dea seama. Nu!
-------------------------------------------------------------------------------
Luni, aceeasi seara. Tocmai i-am zis! Nimic altceva!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)