INTRODUCERE
... Într-o lume de nebuni așezați în linie.
Așa începe miraculoasa descriere a contemporanului, a cotidianului care nu te informează, dar care te dezamăgește.
Să o luăm pas cu pas, dar cât mai la subiect. Sitcom-urile și întreaga mass-medie sunt aparent (mai mult deocamdată) printre singurele supraviețuitoare ale așa zisei criză. În ciuda faptului, porcăriile se împart, ca un arbore de la rădăcină în sus, în sute de porcării alese cu atenție de mult prea grijulii comandanți din respectivele industrii. Ambele tabere au aceiași părinți dar par absolut diferite. Asta poate duce la concluzii precum că nu ar avea nimic în comun, dar se bazează una pe alta. Mondenismele o dau în snobism iar televiziunea pune accent pe „ce vrea auditoriul” însă auditoriul singur trebuie să se adapteze. Mai greu de înțeles dar o enigmă completă pentru ei.
COMPLEXITATE
... înseamnă pentru mulți originalitate, când ei defapt aberează între a fi original și a fi pe placul tuturora, astfel negând a doua variantă. Complexitatea evident, chiar dacă depinde de la persoană la persoană, are ceva în comun la toți. Nu e nimeni, în orice context și în banalitatea sa observabilă, să nu fie bine dezvoltat în mai multe domenii. În esență, complexitatea nu înseamnă o singură temă pe care să poți dezvolta orice, înseamnă mai multe teme, câtuși de simpluțe, dar care să fie legate între ele de argumente pro și contra. Fiindcă prea mulți spun că sunt originali, dar ei defapt se pierd în această complexitate din... simpla încercare de a fi în zona celor cu adevărat bine dezvoltați.
REÎNCĂRCARE
... Dar nu cu electricitate.
Ei mai nou se reîncarcă, dar cine spune că nu mai e energie? Da, vorbesc de ironia calității specimenelor de pretutindeni de a pretinde că au limite, că au nevoie de o cafea, ca au nevoie de „puțin timp liber” pentru a gândi. Culmea că fix gândurile care te frământă cel mai mult nu apar în timpul unei cafeluțe. Dar cel mai important, trebuie să adaug, nimeni nu are limite. Sau are, dar nu în gândire, iar limitele fizice nu le poți cunoaște decât prin situații limită, întâmplări care cer gândire formată, caracter puternic și mentalitatea potrivită. Iar acuma îi aud pe toți cum se plâng de multe lucruri prin care ei nu au trecut, dar tot analizează cu prea multă atenție lucruri de acest gen. Și asta nu se leagă de a fi precaut, pentru tine poți visa orice, dar nu îți dai singur cuvântarea într-un subiect pe care efectiv te ocolește. Dar, revenind, nu exită subiect la care să nu ai un cuvânt, nu există blocaje să te împingă să „faci o pauză”, să îți iei timp să gândești detalii. E greșit și să generalizezi totul, dar în ziua de azi nu e timp de pauze, nu e timp să pretinzi că te reîncarci.
GENERAȚIE
... De contraste.
Da, drag cititor, este cel mai evident cum toți se critică pentru muzica pe care o ascultă/ hainele ce le poartă/ mondenismul din relația lui X cu Y/ preocupările care par prea abstracte pentru unii. Destul spus?
vineri, 28 ianuarie 2011
luni, 24 ianuarie 2011
Ea și numai ea
Dovedește-mi că ai apărut de nicăieri! Spune-mi cum toate stelele s-au contopit în visul meu, într-o singură noapte. Arată-mi răspunsul legat de existența tuturor elementelor care se contrastă, formând astfel o minune; pe tine!
Și cum de nu a apărut un val să se spargă de balize? Cum de nici unul dintre noi nu s-a prefăcut orbit, pueril? De ce am sărit amândoi în pat deodată? De ce tu mi-ai arătat acestea, de ce nu ești ca altele? să cad singur și tu doar să plângi lacrimi de crocodil după. De ce specificul teatral a decăzut în ochii tăi, de unde atâta încredere? Și nu te-ai lăsat singură indusă în al tău vis, m-ai agățat și pe mine și m-ai strâns puternic, astfel dându-mi ocazia să mă refac, să uit de probleme și să am încredere în ale tale cuvinte sincere „Te vreau pe vecie!”.
Și am înțeles din prima, tu nu ești o senzație trecătoare, tu nu ești o enigmă în cuvinte goale, aruncate toate pe o foaie, tu NU ai apărut brusc pentru a putea denumi relația noastră destin!
Cu toate acestea, ce simțim nu poate fi scris sau înțeles de alții. Ei ar crede că nu e adevărat, ar crede că ești un vis al controversatului subconștient. Dar toți o să fie întrebători, până și ei știu asta.
Iată, citez din spusele tale, „ne asemănăm cu o sculptură grandioasă, îngropată adânc de timp și istorie”.
Și cum de nu a apărut un val să se spargă de balize? Cum de nici unul dintre noi nu s-a prefăcut orbit, pueril? De ce am sărit amândoi în pat deodată? De ce tu mi-ai arătat acestea, de ce nu ești ca altele? să cad singur și tu doar să plângi lacrimi de crocodil după. De ce specificul teatral a decăzut în ochii tăi, de unde atâta încredere? Și nu te-ai lăsat singură indusă în al tău vis, m-ai agățat și pe mine și m-ai strâns puternic, astfel dându-mi ocazia să mă refac, să uit de probleme și să am încredere în ale tale cuvinte sincere „Te vreau pe vecie!”.
Și am înțeles din prima, tu nu ești o senzație trecătoare, tu nu ești o enigmă în cuvinte goale, aruncate toate pe o foaie, tu NU ai apărut brusc pentru a putea denumi relația noastră destin!
Cu toate acestea, ce simțim nu poate fi scris sau înțeles de alții. Ei ar crede că nu e adevărat, ar crede că ești un vis al controversatului subconștient. Dar toți o să fie întrebători, până și ei știu asta.
Iată, citez din spusele tale, „ne asemănăm cu o sculptură grandioasă, îngropată adânc de timp și istorie”.
miercuri, 5 ianuarie 2011
Simt
Explozie, durere si... oare... iubire?
Da, parca asta simt. Pentru ca, dupa atatea seri neatinse, nevorbite, doar citite. Doar cu sentimente aruncate fara rost, fara nimic altceva decat un traseu pe nume "speranta". Speranta ce vreau sa ma conduca la incredere, la nebunie, la glume si zambete impreuna cu ea. Si poate e, poate nu e, dar pare un vis. Si plang, si ea stie ca plang, si-mi spune si o cred, ca si ea. Si... pare a fi durere, imi spune insa ca ii e frica, oricat i-as fi aratat ca nu are de ce. Insa ea asa doar imi demonstreaza ca eu merit sa-mi fie frica. Si... cred. Cred ca ma intelege, si daca nu, nu stiu daca pot sa mai continui sa-i demonstrez contrariul, nu stiu daca mai pot sa ma zbat pentru ea, fiindca am nevoie de ea cel mai mult in clipele acestea. Sa se arunce de pe varful prapastiei cu increderea ca o prind. Si zice ca nu poate, ca ii e frica. Dar aici intervine ea, aici trebuie sa faca o schimbare radicala si sa aiba incredere, de-acolo pot sa ma tin de promisiunile divine. Promisiunea fata de mine ca pot si o sa am grija de ea, si promisiunea catre amandoi ca am sa o fac fericita atuncea cand nu ma mai are decapt pe mine.
Si nu stiu. Ba imi demonstreaza ca merita, ba imi spune ca nu are incredere! Si de aceea e prima oara cand eu, pe mine ma intreb, si am nevoie de ea sa-mi raspunda:
O iubesc?
Da, parca asta simt. Pentru ca, dupa atatea seri neatinse, nevorbite, doar citite. Doar cu sentimente aruncate fara rost, fara nimic altceva decat un traseu pe nume "speranta". Speranta ce vreau sa ma conduca la incredere, la nebunie, la glume si zambete impreuna cu ea. Si poate e, poate nu e, dar pare un vis. Si plang, si ea stie ca plang, si-mi spune si o cred, ca si ea. Si... pare a fi durere, imi spune insa ca ii e frica, oricat i-as fi aratat ca nu are de ce. Insa ea asa doar imi demonstreaza ca eu merit sa-mi fie frica. Si... cred. Cred ca ma intelege, si daca nu, nu stiu daca pot sa mai continui sa-i demonstrez contrariul, nu stiu daca mai pot sa ma zbat pentru ea, fiindca am nevoie de ea cel mai mult in clipele acestea. Sa se arunce de pe varful prapastiei cu increderea ca o prind. Si zice ca nu poate, ca ii e frica. Dar aici intervine ea, aici trebuie sa faca o schimbare radicala si sa aiba incredere, de-acolo pot sa ma tin de promisiunile divine. Promisiunea fata de mine ca pot si o sa am grija de ea, si promisiunea catre amandoi ca am sa o fac fericita atuncea cand nu ma mai are decapt pe mine.
Si nu stiu. Ba imi demonstreaza ca merita, ba imi spune ca nu are incredere! Si de aceea e prima oara cand eu, pe mine ma intreb, si am nevoie de ea sa-mi raspunda:
O iubesc?
duminică, 2 ianuarie 2011
Zambet.
Zambetul pare a fi cel mai neimportant, cel mai nesemnificativ dintre toate. Dar e punctul meu de vedere in a lua decizia corecta in a CREDE ceea ce trebuie. Si in momentul asta parca simt alinare, parca nu ma mai doare, parca durerea a trecut, dar nu mai simt fericirea sa trec peste ce a fost. Pentru ca de-asta nu mai doare, mor incet, incet, mor inaintru, mor in sinea mea.
Daca as putea da timpul inapoi. Daca nu exista alta, daca nu exista nici el, oare m-ar fi inteles? Fata asta inocenta pentru care mi-as fi dat sufletul, ar fi inteles ce simt pentru ea?
Poate cel mai frumos (defapt melancolic) mod de a incheia ar fi, citez "dar nu mai conteaza acum". Dar culmea, pentru ca asta e. Conteaza, pentru ca nu am facut ce am facut, totul in zadar. In sinea ei isi spune ca merit, dar prefata ei crede altceva. Cuvintele mele i-au atins inima, cuvintele altora i-au atins mentalitatea si i-au stricat-o. Atata timp cat nu i-am stricat inima, sunt bucuros pentru momentele ce mi le-a oferit! Si inca o iubesc, insa cea mai mare dorinta a mea e sa-mi arate ca merita, sa ii apara asa brusc incredere si sa uite de tot ce era rau si sa-si aduca aminte de tot ce e bun... Daca as da timpul inapoi... Sa fi fost totul nimic altceva decat fericire... Daca...
Daca nu m-as mai gandi numai la mine si dorinta asta a mea sa o am inapoi, daca m-as candi doar la fericirea ei, s-ar intampla si fericirea mea?
Daca... si oare... Acum realizez ca astea doua... Astea ma ranesc cel mai mult... Si doare... Tare de tot...
Daca as putea da timpul inapoi. Daca nu exista alta, daca nu exista nici el, oare m-ar fi inteles? Fata asta inocenta pentru care mi-as fi dat sufletul, ar fi inteles ce simt pentru ea?
Poate cel mai frumos (defapt melancolic) mod de a incheia ar fi, citez "dar nu mai conteaza acum". Dar culmea, pentru ca asta e. Conteaza, pentru ca nu am facut ce am facut, totul in zadar. In sinea ei isi spune ca merit, dar prefata ei crede altceva. Cuvintele mele i-au atins inima, cuvintele altora i-au atins mentalitatea si i-au stricat-o. Atata timp cat nu i-am stricat inima, sunt bucuros pentru momentele ce mi le-a oferit! Si inca o iubesc, insa cea mai mare dorinta a mea e sa-mi arate ca merita, sa ii apara asa brusc incredere si sa uite de tot ce era rau si sa-si aduca aminte de tot ce e bun... Daca as da timpul inapoi... Sa fi fost totul nimic altceva decat fericire... Daca...
Daca nu m-as mai gandi numai la mine si dorinta asta a mea sa o am inapoi, daca m-as candi doar la fericirea ei, s-ar intampla si fericirea mea?
Daca... si oare... Acum realizez ca astea doua... Astea ma ranesc cel mai mult... Si doare... Tare de tot...
miercuri, 29 decembrie 2010
Jumatate din mine
Da, acuma chiar e vorba ca nu mai sunt complet. E vorba de lucrurile care stau in ceata si te distrug incetul cu incetul. E vorba ca nu exista vointa sa iti scoti cutitul din picior si sa mergi mai departe. E vorba ca poti sa te pierzi din cauza uneia sau a mai multor persoane. E vorba ca daca lasi ceva nerezolvat, apar alte trestii-chestii-smecherii, nimicuri cu care sa iti bati capul pana cand cedezi.
Eu nu am nevoie de probleme, sunt cu capul in jos in probleme, pana la glezne. Dar totusi am pierdut din mine, e o senzatie cum te-ai pierde in desert fara haine, fara adapost, ranit si cu gandul la cei care te-au nedreptatit. Pot suporta oroarea, dar nu sunt facut din piatra. Pot avea ochii intr-o stare secetoasa, dar asta nu inseamna ca nu pot varsa o lacrima dupa ani buni cand nu m-am descarcat intr-un mod simplu, poate demn de un nou nascut. Dar asa e viata, si frumosul nu se impaca. Nu poate fi totul zahar cu miere, demersul lucrurilor nu poate fi schimbat, nu poti controla viitorul decat atunci cand e vorba numai si numai de tine.
Oricum. Cand ajungi in situatia mea, anunta-ma. Da-mi indicii cu ce as fi putut face. Ce e de facut cand esti pe muchia prapastiei cu o mentalitate de parca nu ar mai fi nimic bun in viata?! Parca ar fi un colt de lume, parca ai doar doi pereti, restul e infinit. Un infinit dar plin de rautati, pericole si felurite absurditati care te baga in ceata, te ascund de lume si te amortesc sa meditez pe toate prostiile care te impiedica in fata altor probleme mai urgente.
Dar mai e si sentimentul de neliniste. Nelinistea ca unii te mint, si atunci cand te mint nu ai nici o sansa in fata lor, esti vulnerabil pentru ca in incercarea ta disperata de a afla despre ce e vorba, uiti de prezent si orice ai face altii ti-o intorc in scarba si cu stil.
Cel mai bine in situatia asta? O tigara (care se pare ca nu e aproape), o cafea, cer senin seara. Sa vezi apusul pana la aparitia stelelor si sa te pierzi. Apoi sa fredonezi acea melodie din anii '80 cu ochii inlacrimati.
Atat deocamdata.
Eu nu am nevoie de probleme, sunt cu capul in jos in probleme, pana la glezne. Dar totusi am pierdut din mine, e o senzatie cum te-ai pierde in desert fara haine, fara adapost, ranit si cu gandul la cei care te-au nedreptatit. Pot suporta oroarea, dar nu sunt facut din piatra. Pot avea ochii intr-o stare secetoasa, dar asta nu inseamna ca nu pot varsa o lacrima dupa ani buni cand nu m-am descarcat intr-un mod simplu, poate demn de un nou nascut. Dar asa e viata, si frumosul nu se impaca. Nu poate fi totul zahar cu miere, demersul lucrurilor nu poate fi schimbat, nu poti controla viitorul decat atunci cand e vorba numai si numai de tine.
Oricum. Cand ajungi in situatia mea, anunta-ma. Da-mi indicii cu ce as fi putut face. Ce e de facut cand esti pe muchia prapastiei cu o mentalitate de parca nu ar mai fi nimic bun in viata?! Parca ar fi un colt de lume, parca ai doar doi pereti, restul e infinit. Un infinit dar plin de rautati, pericole si felurite absurditati care te baga in ceata, te ascund de lume si te amortesc sa meditez pe toate prostiile care te impiedica in fata altor probleme mai urgente.
Dar mai e si sentimentul de neliniste. Nelinistea ca unii te mint, si atunci cand te mint nu ai nici o sansa in fata lor, esti vulnerabil pentru ca in incercarea ta disperata de a afla despre ce e vorba, uiti de prezent si orice ai face altii ti-o intorc in scarba si cu stil.
Cel mai bine in situatia asta? O tigara (care se pare ca nu e aproape), o cafea, cer senin seara. Sa vezi apusul pana la aparitia stelelor si sa te pierzi. Apoi sa fredonezi acea melodie din anii '80 cu ochii inlacrimati.
Atat deocamdata.
duminică, 12 decembrie 2010
Frig
Peisajul de afara imi da un sentiment de singuratate, un element dur, o abstractizare a realitatii. Partea linistitoare, insa, se afla in cromatica paturii albe asezate ca o cupola pe muntii din aceasta zona. Dar de fiecare data cand aceste frisoane ma zguduie si ma sperie pana la punctul de a renunta la orice speranta, ma gandesc la tine, iubire! Cand imi e frig si nu stiu ce sa fac, esti primul si ultimul gand. Parca fiecare fulg de nea este un inger aparut ca de nicaieri la lumina felinarelor sub cerul ce pare o imagine distrusa a puritatii. Copacii sunt ca niste ornamente bizare intalnite pe marginile strazilor; strazilor acestea vechi si nepasatoare incinse prin tot orasul.
Insa eu sunt aici; afara e frig, in casa e cald. Insa totul pare sa se rezume la dorul care duc pentru tine. Si numai aceasta vijelie din mintea mea, gandul la zambetul acela ce starneste o adrenalina necunoscuta in mine, ma face sa inchid ochii. Si asa fac, las pleoapele sa alunece usor, incet, pentru a intra in propria mea lume. Si vad cerul plin de stele. Asa ma pierd eu, asa ajung sa ma concentrez si sa meditez asupra vietii, sa ma gandesc la tot ce e in jur. Desi imagina din mintea mea e o aberatie, e rupta de realitate si nu include toate nimicurile intalnite peste tot.
Si mai esti si tu. Cand inchid ochii, chipul tau ma alina. Atat imi trebuie si intru intr-o stare euforica, uit de probleme, uit de realitate. Iar atuncea cand zambetul iti dispare, cand te vad cu sufletul deranjat, mor. Mor incet in sinea mea, apar pete pe cerul perfect, imaginea se rupe in doua... imaginea dispare. Am deschis ochii, visul nu mai e. Incetez cu dorinta sa te am langa mine stiind ca eu nu pot ajunge la tine. Stiind ca daca fac ceva, distrug; daca stau si astept, pierd totul.
Desi nu am nici o lacrima in ochii mei care rostesc seceta, plang. Plang pentru ca te iubesc. Nu stiu de ce, dar plang. Probabil de frica acestui gand ca incep sa te pierd, si am nevoie de ajutorul tau sa imi dispara setea de cunoastere. Sa dispara anomaliile acestea, vreau sa ma asiguri ca si tu ma iubesti, asa cum te iubesc si eu! Sa ma asiguri ca mai sunt cateva fire de fericire ramase.
M-am blocat, am ramas fara cuvinte. Nu stiu ce sa gandesc, parca a inceput sa ninga si in caput meu, totul fiind sters, totul aruncat in ceata. Nu mai gasesc nimic, sunt pierdut. Dar tot inchei cu doua cuvinte de o sinceritate imensa.
Te iubesc!
Insa eu sunt aici; afara e frig, in casa e cald. Insa totul pare sa se rezume la dorul care duc pentru tine. Si numai aceasta vijelie din mintea mea, gandul la zambetul acela ce starneste o adrenalina necunoscuta in mine, ma face sa inchid ochii. Si asa fac, las pleoapele sa alunece usor, incet, pentru a intra in propria mea lume. Si vad cerul plin de stele. Asa ma pierd eu, asa ajung sa ma concentrez si sa meditez asupra vietii, sa ma gandesc la tot ce e in jur. Desi imagina din mintea mea e o aberatie, e rupta de realitate si nu include toate nimicurile intalnite peste tot.
Si mai esti si tu. Cand inchid ochii, chipul tau ma alina. Atat imi trebuie si intru intr-o stare euforica, uit de probleme, uit de realitate. Iar atuncea cand zambetul iti dispare, cand te vad cu sufletul deranjat, mor. Mor incet in sinea mea, apar pete pe cerul perfect, imaginea se rupe in doua... imaginea dispare. Am deschis ochii, visul nu mai e. Incetez cu dorinta sa te am langa mine stiind ca eu nu pot ajunge la tine. Stiind ca daca fac ceva, distrug; daca stau si astept, pierd totul.
Desi nu am nici o lacrima in ochii mei care rostesc seceta, plang. Plang pentru ca te iubesc. Nu stiu de ce, dar plang. Probabil de frica acestui gand ca incep sa te pierd, si am nevoie de ajutorul tau sa imi dispara setea de cunoastere. Sa dispara anomaliile acestea, vreau sa ma asiguri ca si tu ma iubesti, asa cum te iubesc si eu! Sa ma asiguri ca mai sunt cateva fire de fericire ramase.
M-am blocat, am ramas fara cuvinte. Nu stiu ce sa gandesc, parca a inceput sa ninga si in caput meu, totul fiind sters, totul aruncat in ceata. Nu mai gasesc nimic, sunt pierdut. Dar tot inchei cu doua cuvinte de o sinceritate imensa.
Te iubesc!
luni, 6 decembrie 2010
Love story - Partea I
3 Septembrie 2k10:
O fata. Simpla ca oricare alta. Dar totusi speciala pentru mine. Am avut acest sentiment de curand si stiu de ce. Are o inima cat o mie, are tot ce-i trebuie pentru a incanta orice om. Este naiva, frumoasa, inimoasa si emotiva, lacrimile-i sunt sincere si pure ca o cascada de ingeri.
Aceste cuvinte sunt de la mine, cel pe care il cunosti foarte bine, sincer in miscari si vorbe.
O cunosc de mult, mai mult de un an. Pana acum am incercat cat de cat sa o ajut, tot timpul crazand ca dau tot ce pot, dar abia dupa imi dadeam seama ca se putea mai bine. Am ajutat-o cand am ptut, cand m-a lasat, cand avea nevoie de un umar pe care sa planga. Sincer credeam spre inceput ca e o prietena foarte buna, apoi s-a dovedit a fi mai mult. Mult mai mult. Iar cu atata pasiune ma implicam in relatie, atat imi faceam aluzii, tampenii care-mi apareau brusc in fata ochilor. Aluzii precum ca as fi iubit-o cu adevarat. Da, este adevarat, prima fata de care ma indragostesc. De cand mia venit asa sa cred ca am sentimente pentru ea, cu atat imi dadeam seama ca nu am nici o sansa. Am pornit asa cu pesimismul in mine si cu sufletul impacat ca voi ramane la stagiul de cel mai bun prieten al ei.
Acum scriu acest lucru, tot asa, stand pe ganduri ca un popandau. E ultima zi din mai, e luni seara ora zece si 4 minute... Tocmai i-am zis ca este un dar de la Dumnezeu pentru mine. Sunt sigur ca a crezut ce i-am zis, dar imi dau seama daca ea stie cu cata inima am zis-o, cu cat adevar. Este greu sa scriu aceasta lucrare intima, dureroasa. Nu stiu de ce, dar nu voi scapa de gandul ca nu o sa-mi fie ce o vreau eu sa fie. Ironic. Obositor.
-------------------------------------------------------------------------------
Vineri, ziua a patra din luna iunie. Tot nu i-am zis. Aceasta lucrare devine incet incet un jurnal siropos greu de inghitit. Este un sentiment ciudat, dragostea. Cateodata simti ca zbori si ca nu mai simti pamantul sub tine. Acum sincer ma simt de parca mi-ar fugi pamantul de sub picioare, ca nu am un loc stabil pe care sa meditez ca un popandau. In cap parca am o mare involburata ce isi sparge valurile de o faleza mare, intinsa. E si o plaja si un apus; plaja reprezinta visul meu etern, apusul preprezinta un sfarsit. Sfarsit la ce? Sincer nu stiu, probabil al cel care sunt acuma. Nu o sa mai fiu cum eram inainte. O sa ajung ceva, ceva ce nu stiu inca. Ceva ce inseamna viitorul.
Inca sunt mort, mort dupa ea. Pur si simplu.
-------------------------------------------------------------------------------
Luni. E tarziu, azi trebuia sa o intalnesc... Iar nu a venit. Nu vreau za zic de cate ori nu a venit cand am chemat-o. Sunt mort, am vorbit cu ea acuma. Sunt suparat, se vede prin ce i-am zis. Dar nu o las sa-si dea seama. Nu!
-------------------------------------------------------------------------------
Luni, aceeasi seara. Tocmai i-am zis! Nimic altceva!
O fata. Simpla ca oricare alta. Dar totusi speciala pentru mine. Am avut acest sentiment de curand si stiu de ce. Are o inima cat o mie, are tot ce-i trebuie pentru a incanta orice om. Este naiva, frumoasa, inimoasa si emotiva, lacrimile-i sunt sincere si pure ca o cascada de ingeri.
Aceste cuvinte sunt de la mine, cel pe care il cunosti foarte bine, sincer in miscari si vorbe.
O cunosc de mult, mai mult de un an. Pana acum am incercat cat de cat sa o ajut, tot timpul crazand ca dau tot ce pot, dar abia dupa imi dadeam seama ca se putea mai bine. Am ajutat-o cand am ptut, cand m-a lasat, cand avea nevoie de un umar pe care sa planga. Sincer credeam spre inceput ca e o prietena foarte buna, apoi s-a dovedit a fi mai mult. Mult mai mult. Iar cu atata pasiune ma implicam in relatie, atat imi faceam aluzii, tampenii care-mi apareau brusc in fata ochilor. Aluzii precum ca as fi iubit-o cu adevarat. Da, este adevarat, prima fata de care ma indragostesc. De cand mia venit asa sa cred ca am sentimente pentru ea, cu atat imi dadeam seama ca nu am nici o sansa. Am pornit asa cu pesimismul in mine si cu sufletul impacat ca voi ramane la stagiul de cel mai bun prieten al ei.
Acum scriu acest lucru, tot asa, stand pe ganduri ca un popandau. E ultima zi din mai, e luni seara ora zece si 4 minute... Tocmai i-am zis ca este un dar de la Dumnezeu pentru mine. Sunt sigur ca a crezut ce i-am zis, dar imi dau seama daca ea stie cu cata inima am zis-o, cu cat adevar. Este greu sa scriu aceasta lucrare intima, dureroasa. Nu stiu de ce, dar nu voi scapa de gandul ca nu o sa-mi fie ce o vreau eu sa fie. Ironic. Obositor.
-------------------------------------------------------------------------------
Vineri, ziua a patra din luna iunie. Tot nu i-am zis. Aceasta lucrare devine incet incet un jurnal siropos greu de inghitit. Este un sentiment ciudat, dragostea. Cateodata simti ca zbori si ca nu mai simti pamantul sub tine. Acum sincer ma simt de parca mi-ar fugi pamantul de sub picioare, ca nu am un loc stabil pe care sa meditez ca un popandau. In cap parca am o mare involburata ce isi sparge valurile de o faleza mare, intinsa. E si o plaja si un apus; plaja reprezinta visul meu etern, apusul preprezinta un sfarsit. Sfarsit la ce? Sincer nu stiu, probabil al cel care sunt acuma. Nu o sa mai fiu cum eram inainte. O sa ajung ceva, ceva ce nu stiu inca. Ceva ce inseamna viitorul.
Inca sunt mort, mort dupa ea. Pur si simplu.
-------------------------------------------------------------------------------
Luni. E tarziu, azi trebuia sa o intalnesc... Iar nu a venit. Nu vreau za zic de cate ori nu a venit cand am chemat-o. Sunt mort, am vorbit cu ea acuma. Sunt suparat, se vede prin ce i-am zis. Dar nu o las sa-si dea seama. Nu!
-------------------------------------------------------------------------------
Luni, aceeasi seara. Tocmai i-am zis! Nimic altceva!
duminică, 5 decembrie 2010
Old Cat - cantecel
Him:
Old cat, what'cha doin' sitting in the snow,
Old cat doesn't know what she's looking for,
Old cat looking down trough the sniper whole
Looking for love, never knocking on your door.
Old cat, stop crying cause' here I am,
Old cat, stop pretending you don't give a damn,
Old cat, bring yourself together now
There is the light...
Her:
It stopped snowing, he's not here anymore,
Stop talking, you're making everything worse,
There's no such as love, of that I am sure,
Never knew what hit me before.
Please let my tears flow down my cheek,
Please grand me my best and my greates wish,
Please think of this love, this foolish dream,
Come back to me...
Him:
It seems to me I'm dead all over inside,
My heart still pounds the iron in my blood,
The fake steel that crossed trough out my thoughts
I believe there is hope for another shot.
Old cat, there's enough said for now,
Things happened so fast and passing through,
Won't believe any lies, not any sound
Others would say about...
Him: -Is this true love?
Her: -Others would be amazed, but it is.
Him: -After all that we've been trough, you came to the same conclusion as I did too.
Both: We're in love!
Old cat, what'cha doin' sitting in the snow,
Old cat doesn't know what she's looking for,
Old cat looking down trough the sniper whole
Looking for love, never knocking on your door.
Old cat, stop crying cause' here I am,
Old cat, stop pretending you don't give a damn,
Old cat, bring yourself together now
There is the light...
Her:
It stopped snowing, he's not here anymore,
Stop talking, you're making everything worse,
There's no such as love, of that I am sure,
Never knew what hit me before.
Please let my tears flow down my cheek,
Please grand me my best and my greates wish,
Please think of this love, this foolish dream,
Come back to me...
Him:
It seems to me I'm dead all over inside,
My heart still pounds the iron in my blood,
The fake steel that crossed trough out my thoughts
I believe there is hope for another shot.
Old cat, there's enough said for now,
Things happened so fast and passing through,
Won't believe any lies, not any sound
Others would say about...
Him: -Is this true love?
Her: -Others would be amazed, but it is.
Him: -After all that we've been trough, you came to the same conclusion as I did too.
Both: We're in love!
miercuri, 1 decembrie 2010
10 aug MMIX
Senzația unei vieți călcate într-o singură noapte. Așa am numit-o, iar pe ea... Am lăsat-o să mă roadă, să putrezească în amintirile mele. Și totuși, dacă ar fi să o văd iarăși, m-ar surprinde. După un an jumătate, chiar că. Însă ea mi-a oferit totul, asta include fericire, iubire, nemurire. Tot ea m-a dus spre disperare, lacrimi din ochii mei seci, tristețe.
10 august, anul 2009. Ziua în care o aud plângând pentru prima dată. Încă o mai aud, din când în când. Dar nu mai este aproape.
10 august, anul 2009. Ziua în care visele mi-au fost spulberate. Tot ce a fost înainte, tot ce urma să vină... Nu se mai strecurau în mintea mea.
10 august 2009. Ziua în care fiecare clipă care trecea era o altă formă de agonie, de disper. Ziua în care gandirea mi-a cedat.
10 august 2009. Seara în care am ridicat capul.
10 august zero nouă. Ziua care m-a făcut cine sunt acum.
Data de 10, luna august în anul 2009. Nu a fost frumos, dar iată-mă zâmbind și acum.
Atât.
10 august, anul 2009. Ziua în care o aud plângând pentru prima dată. Încă o mai aud, din când în când. Dar nu mai este aproape.
10 august, anul 2009. Ziua în care visele mi-au fost spulberate. Tot ce a fost înainte, tot ce urma să vină... Nu se mai strecurau în mintea mea.
10 august 2009. Ziua în care fiecare clipă care trecea era o altă formă de agonie, de disper. Ziua în care gandirea mi-a cedat.
10 august 2009. Seara în care am ridicat capul.
10 august zero nouă. Ziua care m-a făcut cine sunt acum.
Data de 10, luna august în anul 2009. Nu a fost frumos, dar iată-mă zâmbind și acum.
Atât.
marți, 16 noiembrie 2010
Best friends... cică un cântec
Strofa I:
What if the world won't ever change?
What if all this would die?
And if the stars would fall away
I know you'll be here by my side!
Bridge:
But don't hesitate,
I'm the shoulder on wich you can cry,
My heart won't ever be the same
If this bond we have woud die.
Refren:
So here I am, I'm right there for you,
In the sand, to make you feel good,
Look at me, this never ends,
We'll forever be... best friends!
Strofa a II-a:
All I have left from you is this,
A piece of paper on the bed.
A little letter craved with your kiss,
A piece of our friendship, forever said.
Bridge:
But don't hesitate,
I'm the shoulder on wich you can cry,
My heart won't ever be the same
If this bond we have woud die.
Refren:
So here I am, I'm right there for you,
In the sand, to make you feel good,
Look at me, this never ends,
We'll forever be... best friends!
What if the world won't ever change?
What if all this would die?
And if the stars would fall away
I know you'll be here by my side!
Bridge:
But don't hesitate,
I'm the shoulder on wich you can cry,
My heart won't ever be the same
If this bond we have woud die.
Refren:
So here I am, I'm right there for you,
In the sand, to make you feel good,
Look at me, this never ends,
We'll forever be... best friends!
Strofa a II-a:
All I have left from you is this,
A piece of paper on the bed.
A little letter craved with your kiss,
A piece of our friendship, forever said.
Bridge:
But don't hesitate,
I'm the shoulder on wich you can cry,
My heart won't ever be the same
If this bond we have woud die.
Refren:
So here I am, I'm right there for you,
In the sand, to make you feel good,
Look at me, this never ends,
We'll forever be... best friends!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)