Acolo și în sufletul meu.

Așa dur este acest sentiment,
Așa profund și pur în sine,
Este un fel de iubire nemărginită,
Este ce vreau eu pentru mine!

Spun că fac, spun tuturora...
Mult mă ascund, mult mă prefac;
Eu aș prefera doar ea să știe,
Iar eu să tac și să fac.

Și asta este, că mă omor prea mult,
Pentru ei, parcă nu pentru ea,
Verau să știe toți și toate?
Mă abțin! Vreau doar să-mi dispară frica.

Să dispară frica, sau ceea ce pare a fi,
Să fiu doar eu cu ea, un pat de mătase,
Să fie soare afară, să fim pe o insulă,
Două valuri, două suflete între ele atrase.

Rima fără ritm a dragostei,
Actele primordiale, motivele de agonie,
Diversele ganduri stupide legate de refuz,
Toate explodează în armonie.


Explodează numai în mintea mea, Deoarece mândru și trufaș strig din suflet, Deșii sunt amețit,

M-am îndrăgostit!

Sit - com

Ce termen simplu, culmea, descriind un lucru complicat. Da, toți facem parte dintr-un serial, am de gând să vă dovedesc. Fie în scris, fie în vorbe, fie prin acțiuni. Iar acest serial e mai mult decât viața tinerilor, e viața viitorului, e totul.
Gata cu jocul de baba-oarba. Nu ne mai ascundem, vă scot la iveală și vă fac să plângeți pentru ce veți vedea. Nu vă convine? De ce? Doar dau pe față un lucru normal, nu e nici un fel de secret pentru lume.
Vreau să vă văd fața adevărata, și îmi va fi ușor! Voi sta întins pe canapea fumând dintr-o țigară și am să mă uit dezgustat la propria-mi creație. O să scot ce e mai bun din voi lasându-vă cum sunteți. Am să vă patrund mintea de la distanță și am să vă citesc unul câte unul!

Pentru voi, mă închin,
Pentru mine, suspin.
Pentru viață zâmbesc,
Pentru zâmbet trăiesc.

Din colț de stradă
Dibuiesc o paradă.
Pe voi v-ademenesc,
În timp ce zâmbesc.

Zâmbetu-mi e adevârat
Că pentru viață am urlat!
Voi aveți putere,
Eu am doar durere.

Durere ce se închină unei nopți cu lună plină, Plăcere deplină spre voi se înclină!

În sensul acelor unui ceas stricat.

Nu e treaba mea să ajung la o concluzie, dar trebuie să ajut la clarificarea lucrurilor, pentru că, deși aș accepta să pierd, nu aș accepta să fiu înțeles greșit.
În această postare vreau să arăt totuși ceva către lume, voi care citiți; mai puțin o persoană, care știe totul. Tot ce este scris pe blog are o doză de adevar, dar majoritatea sunt lucruri scoase din capul meu, imaginație pentru a dezvolta o mască pentru voi. Însă orice este scris despre mine pe acest blog, sunt toate prostii. Nu sunt ceea ce par, dar nici nu mă ascund. Pur și simplu nu vă dau încrederea să mă vedeți cu adevărat. Cei ce mă vedeți zilnic, apreciez că mă caracterizați după înfățișare și comportament, dar să nu fie părerea voastră finală. Dar orice ar fi scris pe blog despre mine, nu e în totalitate adevărat, doar cele mai vitale informații sunt inversate, transformate în altă imagine.
Vreau să rămân cu spatele la voi, chiar dacă imi dau jos masca. M-am amestecat prea mult în unele grupuri de persoane, prea adânc încât era să mă pierd. Însă nu m-am pierdut, chiar dacă parea astfel.
Era o perioadă când mă învingea orgoliul, însă doar la micile succese. Și iată că am ajuns undeva, am reușit să nu ma biruie orgoliul. Și totuși am lăsat această impresie. Este oare așa, sau doar cei care mă caracterizează drept fiind orgolios este o consecință a faptului că sunt obișnuiți cu oameni orgolioși? Ceea ce nu sunt, și o perioadă nu mă interesa decât de parerea prietenilor. Însă acești prieteni considerau că-mi pasă de parerea tuturora. Și iată că mă pierdeam singur.
Pentru toți care credeți că blogul meu este un jurnal, care spune lucruri adevărate despre mine, vă fac pe plac, fac o excepție și chiar povestesc ceva real din viața mea.
Recent am postat ceva ce am scris în ora de română. Era un exercițiu, ni s-a dat un citat dintr-o carte și noi trebuia să continuăm oarecum ideea. Nu am impus nimic cheie despre mine, având în vedere că toată lucrarea trebuia să fie un monolog interior. Și în seara respectivă am primit un mesaj de la o persoană (cunoscută, presupun) că mi-ar fi citit blogul. Această persoană, a cărui număr de telefon nu îl aveam salvat -astfel nu știam cine e-, m-a întrebat de ce aș posta ceva care mă dezvăluie. Și din interesul ei am decis să îi spun adevărul, că nu e adevărat, că nu mă caracterizează complet respectiva postare despre care era vorba. Și nu avea încredere, am dedus din tonul ei, mi-am spus că nu are rost să conving pe cineva de cine sunt eu, cineva ce aparent mă studia. Și din curiozitate, am întrebat de ce ar fi interesat(ă) de cine sunt, respectivul(a) răspunzându-mi că are câte ceva încredere, mi-a spus că ne asemănăm, mi-a spus că ține la mine. Acum, drag cititor anonim, renunță la joc. Apreciez foarte mult că îți pasă, și mie îmi pasă, dar nu pot în clipa aceasta să joc acest joc. Poți ori să mi te dezvălui cu încredere, poți să nu faci asta și doar să renunți, dar mai poți să mă judeci cum fac restul. Nu aș vrea să mă judeci, nu vreau să ma judece nimeni, fiindcă apreciez critica, dar nu să fiu văzut cu alți ochi doar pentru că acțiunile și cuvintele îmi sunt înțelese greșit.
Tot recent, o persoană care încă are încredere în mine, m-a forțat. Și am acceptat asta, dar m-a forțat în continuare, și nu din orgoliu ci din dorința de a spune adevărul, am încercat să contrazic unele afirmații greșite pe care le-ar fi spus respectiva persoană. Însă a înțeles greșit și e o mare șansă să-mi pierd un prieten foarte apropiat, care chiar dacă nu am arătat-o, probabil știe că-l apreciez cel mai mult dintre toți. El e singura persoană căreia îi dau voie să mă judece, chiar dacă nu mă judecă perfect, este cel mai bun om, este o nestemată a omenirii, știu că nu o să mă dezamăgească. Am grețit la un punct și mi-am dat seama, însă înainte de a repara ceva am fost pedepsit, și respectiva persoană este greu de convins, astfel și-a pierdut încrederea în mine. Îmi va fi greu, deși m-am împărțit bine în trecut, tot am avut nevoie de mai mult timp de gândire și de practică. Dar de data asta acord toată atenția acestei probleme, pentru că din-totdeauna am avut încredere și încă am. Și am încredere și că fac totuși ceva în viața mea!

Dar nu mai vreau, nu mai vreau popularitate, pentru că toți cred că mi se urcă la cap. Nu mai vreau relații, că toți au dubii și consideră că mint. Nu mai vreau priviri reci aruncate spre mine, de parcă aș fi rănit pe cineva cu intenție. Evident, nu vreau să fiu singur, nu vreau să pierd ceea ce am, pentru că e putere, și nu o folosesc pentru mine, nu o folosesc să-i manipulez pe alții, nu mi se urcă la cap! Dar pentru numele Lui Dumnezeu, nu mă mai înțelegeți greșit. Ajungeți la unele concluzii oarecum normale, dar nu și în cazul meu, unde voi sunteți obișnuiți cu lumea și mă luați drept o persoană care este la fel. Nu sunt, sunt diferit și în sensul bun! Nu am spus-o în viața mea nimănui, dar o spun acum. Vreau mai mult de la voi, oameni! Nu mă strofoc pentru fiecare în parte, dar țin la prieteni mai mult decât credeți. Și sunt unii oameni care sunt bârfiți toată ziua doar din cauză că au fost judecați, înțeleși greșit. Și au ajuns să nu le pese de părerea celor ce îi văd greșit. Nu vreau să ajung astfel, sunt și acum bârfit, dar de unele persoane care nu merită nimic, dar am învățat să accept multe, am învățat să apreciez persoanele cum sunt ele, chair dacă foarte rar am fost acceptat și eu. E pentru prima oară când cer dreptate, alte ori mi-o fac singur. Este foarte posibil să fiu înțeles greșit și aici, dar nu degeaba este scris totul de mai sus!

Aceste cuvinte de mai sus sunt adresate către aproape toți cunoscuții, cu excepția a trei persoane și familia mea. Nu vreau să dau numele celor 3 persoane nici motiv pentru care sunt excepții, este testul meu către voi, restul, să acceptați asta fără să întrebați, fără să mă judecați.

Vis!

„Vreau viața, toată viața. Mă simt curios, dornic, dornic să ard mai intens decât oricare altul, indiferen cu ce flacără. Trebuie să fac din mine însumi o ființă de neînlocuit!” - p. Simone de Beauvoir

...Simt cum recent îmi pierd mințile, iubirea, energia. Pierd totul, nu îmi este frică să admit asta, fiindcă știu să repar orice, orice legătură, sunt un idealist. Nimic nu ma doboară, dar sunt tras în jos constant. Nu îi laud pe alții, cu gândirea lor puerilă -deci fără griji-, pe de altă parte, îi compătimesc pe cei ce nu mai au timp de nici un fel de jocuri copilărești, nu au timp de ei. Nu vreau să ajung astfel, sunt diferit, îi întrec, dar și ei mă întrec uneori. Deși mentalitatea mea este constantă, nu pot spune că sunt făcut din piatră. Se întâmplă des când ajut și nu sunt ajutat, așa ajung să mă speriu. Iar asta ce este, viață? Cum, când fiecare sunet în interpretez altfel, fiecare persoană o citesc atent, astfel pierzându-mă pe mine; o gândire care, dese ori, nici eu nu mă strofoc să o înțeleg. Dar în principiu, sunt un visător, poate unul dintre cei mai mari visători. Acest fapt îmi oferă imaginație, flexibilitate, dar nu mă duce direct spre vis. Ce este un vis, totuși? O altă lume, o lume a mea, o lume adânc ascunsă în subconștientul meu. Și recent am învățat să decodez unele părți nesemnificative ale gândirii mele, cum aș fi dat cărțile pe față la un joc unde particip doar eu. Nu mă înclin, însă, spre singurătate, nici o șansă! Recunosc, sunt foarte solitar, dar dese ori le permit altora să-mi intre în cap, câteodată mă las influențat. Și probabil nu e foarte bine ceea ce fac, dar tind să cred că nu mai vreau perfecțiune, nu renunț la gândul că nu exită bine fără rău.

Eu doresc o noapte albă în oraș, doresc o seară să mă plimb pe malul mării, să simt apa cum imi înconjoară gleznele. Doresc să nu fiu criticat, doresc priviri mai sincere. Doresc să trăiesc, doresc viața!

Vânători de stele

A fost odată ca niciodată,
Un cer senin, un băiat și-o fată.


Ea: Zâmbește, dragul meu!

El: Zâmbesc îndeajuns. Simt că nu-mi pot permite mai mult la...

Ea: ...La condiția ta!

El: Uită odată!

Ea: Niciodata!

El: Ce faci?

Ea: Mă uit după lună.

El: Nu e?


Se uită amândoi atent, cercetează cu amănunt măiestruosul vid pătat cu o infinitate de luminițe.


Ea: Vreau o stea. Uite aia! Acolo, vezi?

El: Aia? Luceafărul!

Ea: Aia, e cea mai frumoasă dintre toate!

El: Vrei o stea deci? Bine!

Ea: Ești bine?

El: Urăsc astrele. Greșesc des și numai în horoscopul meu au dreptate.

Ea: Cum poți să zici asta?

El: Le urăsc așa cum urăște peștele uscatul.

Ea: Dar nu ai de ce să fi supărat! De ce le urăști?

El: Uită-te unde sunt. Stau cu fata care mi-a schimbat viața, atitudinea, gândirea. Și totuși ne-am certat, și totuși am plâns degeaba.

Ea: Nimic nu e degeaba!

Capitolul II : Înclin spre adevăr

Dar specificul acestei lucrări nu e menit să râdă de alții, ba din potrivă, le dă acestora exact ce vor. Atenție! Doar că este acea atenție cum ai arăta cu degetul, a scoate la întrebări, nu a scoate în prim plan. Și tema nu reflectă nici nume dar nici nu generalizează, poartă doar eticheta de adevăr. Străzile ard la propriu de plictiseala care o emană unii oameni, și e greșit, strică un peisaj perfect. Îi ia senzația de reîmprospătare și o aduce pe cea de monotonie urbană, astfel punând printre umbre specificul arhitectural de pe străzile principale, ridicând amarul în aer. Mai că sar la ochi unele lucruri diferite, dar nu specifice populației.
Seara ies ei, seara când tot orașul este acoperit de o pânză subțire care parcă ascunde imperfecțiunile, înlăturând esența de natural. Și întorc totul pe dos, le este în sânge deja, și nu fac decât să umble plin localuri scumpe, unul câte unul, nu vor să pară monotoni și preferă să-și piardă banii în mai multe locuri. Sunt evident influențați de mass-media, temă epuizată deja. Dar e totuși ciudat, îmi permit să spun, televiziunea nu simt să aibă efectul acela, îi lipsesc multe în clipele acestea.
...to be continued

introducere în complexitatea reîncărcării unei generații.

INTRODUCERE
... Într-o lume de nebuni așezați în linie.
Așa începe miraculoasa descriere a contemporanului, a cotidianului care nu te informează, dar care te dezamăgește.
Să o luăm pas cu pas, dar cât mai la subiect. Sitcom-urile și întreaga mass-medie sunt aparent (mai mult deocamdată) printre singurele supraviețuitoare ale așa zisei criză. În ciuda faptului, porcăriile se împart, ca un arbore de la rădăcină în sus, în sute de porcării alese cu atenție de mult prea grijulii comandanți din respectivele industrii. Ambele tabere au aceiași părinți dar par absolut diferite. Asta poate duce la concluzii precum că nu ar avea nimic în comun, dar se bazează una pe alta. Mondenismele o dau în snobism iar televiziunea pune accent pe „ce vrea auditoriul” însă auditoriul singur trebuie să se adapteze. Mai greu de înțeles dar o enigmă completă pentru ei.

COMPLEXITATE
... înseamnă pentru mulți originalitate, când ei defapt aberează între a fi original și a fi pe placul tuturora, astfel negând a doua variantă. Complexitatea evident, chiar dacă depinde de la persoană la persoană, are ceva în comun la toți. Nu e nimeni, în orice context și în banalitatea sa observabilă, să nu fie bine dezvoltat în mai multe domenii. În esență, complexitatea nu înseamnă o singură temă pe care să poți dezvolta orice, înseamnă mai multe teme, câtuși de simpluțe, dar care să fie legate între ele de argumente pro și contra. Fiindcă prea mulți spun că sunt originali, dar ei defapt se pierd în această complexitate din... simpla încercare de a fi în zona celor cu adevărat bine dezvoltați.

REÎNCĂRCARE
... Dar nu cu electricitate.
Ei mai nou se reîncarcă, dar cine spune că nu mai e energie? Da, vorbesc de ironia calității specimenelor de pretutindeni de a pretinde că au limite, că au nevoie de o cafea, ca au nevoie de „puțin timp liber” pentru a gândi. Culmea că fix gândurile care te frământă cel mai mult nu apar în timpul unei cafeluțe. Dar cel mai important, trebuie să adaug, nimeni nu are limite. Sau are, dar nu în gândire, iar limitele fizice nu le poți cunoaște decât prin situații limită, întâmplări care cer gândire formată, caracter puternic și mentalitatea potrivită. Iar acuma îi aud pe toți cum se plâng de multe lucruri prin care ei nu au trecut, dar tot analizează cu prea multă atenție lucruri de acest gen. Și asta nu se leagă de a fi precaut, pentru tine poți visa orice, dar nu îți dai singur cuvântarea într-un subiect pe care efectiv te ocolește. Dar, revenind, nu exită subiect la care să nu ai un cuvânt, nu există blocaje să te împingă să „faci o pauză”, să îți iei timp să gândești detalii. E greșit și să generalizezi totul, dar în ziua de azi nu e timp de pauze, nu e timp să pretinzi că te reîncarci.

GENERAȚIE
... De contraste.
Da, drag cititor, este cel mai evident cum toți se critică pentru muzica pe care o ascultă/ hainele ce le poartă/ mondenismul din relația lui X cu Y/ preocupările care par prea abstracte pentru unii. Destul spus?

Ea și numai ea

Dovedește-mi că ai apărut de nicăieri! Spune-mi cum toate stelele s-au contopit în visul meu, într-o singură noapte. Arată-mi răspunsul legat de existența tuturor elementelor care se contrastă, formând astfel o minune; pe tine!
Și cum de nu a apărut un val să se spargă de balize? Cum de nici unul dintre noi nu s-a prefăcut orbit, pueril? De ce am sărit amândoi în pat deodată? De ce tu mi-ai arătat acestea, de ce nu ești ca altele? să cad singur și tu doar să plângi lacrimi de crocodil după. De ce specificul teatral a decăzut în ochii tăi, de unde atâta încredere? Și nu te-ai lăsat singură indusă în al tău vis, m-ai agățat și pe mine și m-ai strâns puternic, astfel dându-mi ocazia să mă refac, să uit de probleme și să am încredere în ale tale cuvinte sincere „Te vreau pe vecie!”.
Și am înțeles din prima, tu nu ești o senzație trecătoare, tu nu ești o enigmă în cuvinte goale, aruncate toate pe o foaie, tu NU ai apărut brusc pentru a putea denumi relația noastră destin!
Cu toate acestea, ce simțim nu poate fi scris sau înțeles de alții. Ei ar crede că nu e adevărat, ar crede că ești un vis al controversatului subconștient. Dar toți o să fie întrebători, până și ei știu asta.
Iată, citez din spusele tale, „ne asemănăm cu o sculptură grandioasă, îngropată adânc de timp și istorie”.

Simt

Explozie, durere si... oare... iubire?
Da, parca asta simt. Pentru ca, dupa atatea seri neatinse, nevorbite, doar citite. Doar cu sentimente aruncate fara rost, fara nimic altceva decat un traseu pe nume "speranta". Speranta ce vreau sa ma conduca la incredere, la nebunie, la glume si zambete impreuna cu ea. Si poate e, poate nu e, dar pare un vis. Si plang, si ea stie ca plang, si-mi spune si o cred, ca si ea. Si... pare a fi durere, imi spune insa ca ii e frica, oricat i-as fi aratat ca nu are de ce. Insa ea asa doar imi demonstreaza ca eu merit sa-mi fie frica. Si... cred. Cred ca ma intelege, si daca nu, nu stiu daca pot sa mai continui sa-i demonstrez contrariul, nu stiu daca mai pot sa ma zbat pentru ea, fiindca am nevoie de ea cel mai mult in clipele acestea. Sa se arunce de pe varful prapastiei cu increderea ca o prind. Si zice ca nu poate, ca ii e frica. Dar aici intervine ea, aici trebuie sa faca o schimbare radicala si sa aiba incredere, de-acolo pot sa ma tin de promisiunile divine. Promisiunea fata de mine ca pot si o sa am grija de ea, si promisiunea catre amandoi ca am sa o fac fericita atuncea cand nu ma mai are decapt pe mine.
Si nu stiu. Ba imi demonstreaza ca merita, ba imi spune ca nu are incredere! Si de aceea e prima oara cand eu, pe mine ma intreb, si am nevoie de ea sa-mi raspunda:
O iubesc?

Zambet.

Zambetul pare a fi cel mai neimportant, cel mai nesemnificativ dintre toate. Dar e punctul meu de vedere in a lua decizia corecta in a CREDE ceea ce trebuie. Si in momentul asta parca simt alinare, parca nu ma mai doare, parca durerea a trecut, dar nu mai simt fericirea sa trec peste ce a fost. Pentru ca de-asta nu mai doare, mor incet, incet, mor inaintru, mor in sinea mea.
Daca as putea da timpul inapoi. Daca nu exista alta, daca nu exista nici el, oare m-ar fi inteles? Fata asta inocenta pentru care mi-as fi dat sufletul, ar fi inteles ce simt pentru ea?
Poate cel mai frumos (defapt melancolic) mod de a incheia ar fi, citez "dar nu mai conteaza acum". Dar culmea, pentru ca asta e. Conteaza, pentru ca nu am facut ce am facut, totul in zadar. In sinea ei isi spune ca merit, dar prefata ei crede altceva. Cuvintele mele i-au atins inima, cuvintele altora i-au atins mentalitatea si i-au stricat-o. Atata timp cat nu i-am stricat inima, sunt bucuros pentru momentele ce mi le-a oferit! Si inca o iubesc, insa cea mai mare dorinta a mea e sa-mi arate ca merita, sa ii apara asa brusc incredere si sa uite de tot ce era rau si sa-si aduca aminte de tot ce e bun... Daca as da timpul inapoi... Sa fi fost totul nimic altceva decat fericire... Daca...
Daca nu m-as mai gandi numai la mine si dorinta asta a mea sa o am inapoi, daca m-as candi doar la fericirea ei, s-ar intampla si fericirea mea?
Daca... si oare... Acum realizez ca astea doua... Astea ma ranesc cel mai mult... Si doare... Tare de tot...

Jumatate din mine

Da, acuma chiar e vorba ca nu mai sunt complet. E vorba de lucrurile care stau in ceata si te distrug incetul cu incetul. E vorba ca nu exista vointa sa iti scoti cutitul din picior si sa mergi mai departe. E vorba ca poti sa te pierzi din cauza uneia sau a mai multor persoane. E vorba ca daca lasi ceva nerezolvat, apar alte trestii-chestii-smecherii, nimicuri cu care sa iti bati capul pana cand cedezi.
Eu nu am nevoie de probleme, sunt cu capul in jos in probleme, pana la glezne. Dar totusi am pierdut din mine, e o senzatie cum te-ai pierde in desert fara haine, fara adapost, ranit si cu gandul la cei care te-au nedreptatit. Pot suporta oroarea, dar nu sunt facut din piatra. Pot avea ochii intr-o stare secetoasa, dar asta nu inseamna ca nu pot varsa o lacrima dupa ani buni cand nu m-am descarcat intr-un mod simplu, poate demn de un nou nascut. Dar asa e viata, si frumosul nu se impaca. Nu poate fi totul zahar cu miere, demersul lucrurilor nu poate fi schimbat, nu poti controla viitorul decat atunci cand e vorba numai si numai de tine.
Oricum. Cand ajungi in situatia mea, anunta-ma. Da-mi indicii cu ce as fi putut face. Ce e de facut cand esti pe muchia prapastiei cu o mentalitate de parca nu ar mai fi nimic bun in viata?! Parca ar fi un colt de lume, parca ai doar doi pereti, restul e infinit. Un infinit dar plin de rautati, pericole si felurite absurditati care te baga in ceata, te ascund de lume si te amortesc sa meditez pe toate prostiile care te impiedica in fata altor probleme mai urgente.
Dar mai e si sentimentul de neliniste. Nelinistea ca unii te mint, si atunci cand te mint nu ai nici o sansa in fata lor, esti vulnerabil pentru ca in incercarea ta disperata de a afla despre ce e vorba, uiti de prezent si orice ai face altii ti-o intorc in scarba si cu stil.
Cel mai bine in situatia asta? O tigara (care se pare ca nu e aproape), o cafea, cer senin seara. Sa vezi apusul pana la aparitia stelelor si sa te pierzi. Apoi sa fredonezi acea melodie din anii '80 cu ochii inlacrimati.
Atat deocamdata.

Frig

Peisajul de afara imi da un sentiment de singuratate, un element dur, o abstractizare a realitatii. Partea linistitoare, insa, se afla in cromatica paturii albe asezate ca o cupola pe muntii din aceasta zona. Dar de fiecare data cand aceste frisoane ma zguduie si ma sperie pana la punctul de a renunta la orice speranta, ma gandesc la tine, iubire! Cand imi e frig si nu stiu ce sa fac, esti primul si ultimul gand. Parca fiecare fulg de nea este un inger aparut ca de nicaieri la lumina felinarelor sub cerul ce pare o imagine distrusa a puritatii. Copacii sunt ca niste ornamente bizare intalnite pe marginile strazilor; strazilor acestea vechi si nepasatoare incinse prin tot orasul.
Insa eu sunt aici; afara e frig, in casa e cald. Insa totul pare sa se rezume la dorul care duc pentru tine. Si numai aceasta vijelie din mintea mea, gandul la zambetul acela ce starneste o adrenalina necunoscuta in mine, ma face sa inchid ochii. Si asa fac, las pleoapele sa alunece usor, incet, pentru a intra in propria mea lume. Si vad cerul plin de stele. Asa ma pierd eu, asa ajung sa ma concentrez si sa meditez asupra vietii, sa ma gandesc la tot ce e in jur. Desi imagina din mintea mea e o aberatie, e rupta de realitate si nu include toate nimicurile intalnite peste tot.
Si mai esti si tu. Cand inchid ochii, chipul tau ma alina. Atat imi trebuie si intru intr-o stare euforica, uit de probleme, uit de realitate. Iar atuncea cand zambetul iti dispare, cand te vad cu sufletul deranjat, mor. Mor incet in sinea mea, apar pete pe cerul perfect, imaginea se rupe in doua... imaginea dispare. Am deschis ochii, visul nu mai e. Incetez cu dorinta sa te am langa mine stiind ca eu nu pot ajunge la tine. Stiind ca daca fac ceva, distrug; daca stau si astept, pierd totul.
Desi nu am nici o lacrima in ochii mei care rostesc seceta, plang. Plang pentru ca te iubesc. Nu stiu de ce, dar plang. Probabil de frica acestui gand ca incep sa te pierd, si am nevoie de ajutorul tau sa imi dispara setea de cunoastere. Sa dispara anomaliile acestea, vreau sa ma asiguri ca si tu ma iubesti, asa cum te iubesc si eu! Sa ma asiguri ca mai sunt cateva fire de fericire ramase.
M-am blocat, am ramas fara cuvinte. Nu stiu ce sa gandesc, parca a inceput sa ninga si in caput meu, totul fiind sters, totul aruncat in ceata. Nu mai gasesc nimic, sunt pierdut. Dar tot inchei cu doua cuvinte de o sinceritate imensa.
Te iubesc!

Love story - Partea I

3 Septembrie 2k10:
O fata. Simpla ca oricare alta. Dar totusi speciala pentru mine. Am avut acest sentiment de curand si stiu de ce. Are o inima cat o mie, are tot ce-i trebuie pentru a incanta orice om. Este naiva, frumoasa, inimoasa si emotiva, lacrimile-i sunt sincere si pure ca o cascada de ingeri.
Aceste cuvinte sunt de la mine, cel pe care il cunosti foarte bine, sincer in miscari si vorbe.
O cunosc de mult, mai mult de un an. Pana acum am incercat cat de cat sa o ajut, tot timpul crazand ca dau tot ce pot, dar abia dupa imi dadeam seama ca se putea mai bine. Am ajutat-o cand am ptut, cand m-a lasat, cand avea nevoie de un umar pe care sa planga. Sincer credeam spre inceput ca e o prietena foarte buna, apoi s-a dovedit a fi mai mult. Mult mai mult. Iar cu atata pasiune ma implicam in relatie, atat imi faceam aluzii, tampenii care-mi apareau brusc in fata ochilor. Aluzii precum ca as fi iubit-o cu adevarat. Da, este adevarat, prima fata de care ma indragostesc. De cand mia venit asa sa cred ca am sentimente pentru ea, cu atat imi dadeam seama ca nu am nici o sansa. Am pornit asa cu pesimismul in mine si cu sufletul impacat ca voi ramane la stagiul de cel mai bun prieten al ei.
Acum scriu acest lucru, tot asa, stand pe ganduri ca un popandau. E ultima zi din mai, e luni seara ora zece si 4 minute... Tocmai i-am zis ca este un dar de la Dumnezeu pentru mine. Sunt sigur ca a crezut ce i-am zis, dar imi dau seama daca ea stie cu cata inima am zis-o, cu cat adevar. Este greu sa scriu aceasta lucrare intima, dureroasa. Nu stiu de ce, dar nu voi scapa de gandul ca nu o sa-mi fie ce o vreau eu sa fie. Ironic. Obositor.
-------------------------------------------------------------------------------
Vineri, ziua a patra din luna iunie. Tot nu i-am zis. Aceasta lucrare devine incet incet un jurnal siropos greu de inghitit. Este un sentiment ciudat, dragostea. Cateodata simti ca zbori si ca nu mai simti pamantul sub tine. Acum sincer ma simt de parca mi-ar fugi pamantul de sub picioare, ca nu am un loc stabil pe care sa meditez ca un popandau. In cap parca am o mare involburata ce isi sparge valurile de o faleza mare, intinsa. E si o plaja si un apus; plaja reprezinta visul meu etern, apusul preprezinta un sfarsit. Sfarsit la ce? Sincer nu stiu, probabil al cel care sunt acuma. Nu o sa mai fiu cum eram inainte. O sa ajung ceva, ceva ce nu stiu inca. Ceva ce inseamna viitorul.
Inca sunt mort, mort dupa ea. Pur si simplu.
-------------------------------------------------------------------------------
Luni. E tarziu, azi trebuia sa o intalnesc... Iar nu a venit. Nu vreau za zic de cate ori nu a venit cand am chemat-o. Sunt mort, am vorbit cu ea acuma. Sunt suparat, se vede prin ce i-am zis. Dar nu o las sa-si dea seama. Nu!
-------------------------------------------------------------------------------
Luni, aceeasi seara. Tocmai i-am zis! Nimic altceva!

Old Cat - cantecel

Him:
Old cat, what'cha doin' sitting in the snow,
Old cat doesn't know what she's looking for,
Old cat looking down trough the sniper whole
Looking for love, never knocking on your door.

Old cat, stop crying cause' here I am,
Old cat, stop pretending you don't give a damn,
Old cat, bring yourself together now
There is the light...

Her:
It stopped snowing, he's not here anymore,
Stop talking, you're making everything worse,
There's no such as love, of that I am sure,
Never knew what hit me before.

Please let my tears flow down my cheek,
Please grand me my best and my greates wish,
Please think of this love, this foolish dream,
Come back to me...

Him:
It seems to me I'm dead all over inside,
My heart still pounds the iron in my blood,
The fake steel that crossed trough out my thoughts
I believe there is hope for another shot.

Old cat, there's enough said for now,
Things happened so fast and passing through,
Won't believe any lies, not any sound
Others would say about...

Him: -Is this true love?
Her: -Others would be amazed, but it is.
Him: -After all that we've been trough, you came to the same conclusion as I did too.
Both: We're in love!

10 aug MMIX

Senzația unei vieți călcate într-o singură noapte. Așa am numit-o, iar pe ea... Am lăsat-o să mă roadă, să putrezească în amintirile mele. Și totuși, dacă ar fi să o văd iarăși, m-ar surprinde. După un an jumătate, chiar că. Însă ea mi-a oferit totul, asta include fericire, iubire, nemurire. Tot ea m-a dus spre disperare, lacrimi din ochii mei seci, tristețe.
10 august, anul 2009. Ziua în care o aud plângând pentru prima dată. Încă o mai aud, din când în când. Dar nu mai este aproape.
10 august, anul 2009. Ziua în care visele mi-au fost spulberate. Tot ce a fost înainte, tot ce urma să vină... Nu se mai strecurau în mintea mea.
10 august 2009. Ziua în care fiecare clipă care trecea era o altă formă de agonie, de disper. Ziua în care gandirea mi-a cedat.
10 august 2009. Seara în care am ridicat capul.
10 august zero nouă. Ziua care m-a făcut cine sunt acum.
Data de 10, luna august în anul 2009. Nu a fost frumos, dar iată-mă zâmbind și acum.
Atât.

Best friends... cică un cântec

Strofa I:
What if the world won't ever change?
What if all this would die?
And if the stars would fall away
I know you'll be here by my side!

Bridge:
But don't hesitate,
I'm the shoulder on wich you can cry,
My heart won't ever be the same
If this bond we have woud die.

Refren:
So here I am, I'm right there for you,
In the sand, to make you feel good,
Look at me, this never ends,
We'll forever be... best friends!

Strofa a II-a:
All I have left from you is this,
A piece of paper on the bed.
A little letter craved with your kiss,
A piece of our friendship, forever said.

Bridge:
But don't hesitate,
I'm the shoulder on wich you can cry,
My heart won't ever be the same
If this bond we have woud die.

Refren:
So here I am, I'm right there for you,
In the sand, to make you feel good,
Look at me, this never ends,
We'll forever be... best friends!

Cuvinte de adolescent

Iata-ma, in acea zi care o crede toata lumea apogeu. Relativ este, dar nu e sfarsitul lumii. Insa iata ce se intampla, neintentionat intrii si tu in joc.
Sa o luam de la inceput. Toata lumea in jurul tau crede ca face parte dintr-o comedie, ei fac doar caterinca, isi imprima aceasta viziune ironica in cap. Pritenii nu te lasa la greu, dar nu apar de fiecare data cand ai nevoie. In plus, toti stiu sa vina cu reprosuri. Dar vom invata vreodata ce e acela bunul simt si respectul de sine, apoi respectul pentru altul?! Ei cred ca e divin, cand e infern; ei cred ca vor ajunge departe fiindca nu stiu ce obstacole au in fata. Si de multe ori se gandesc, ca e rau, ca ce sa faca... Dar nu asa treci prin de-astea. Lumea nu face diferenta intre o decizie buna si una monotona.
Comentariile sunt un atuu incredibil asimilat de om. Practic, e semnatura caracterului fiecaruia in parte. Si nu e normal. Gandul ca abia acuma, abia intr-o singura zi sa-mi dau seama de ce este cu adevarat in jurul meu, ma va bantuii o vreme. Perspectiva fiecaruia e diferita, nu exista un strop de atmosfera perfecta. Balanta se tot zgaltaie in speranta ca se va echilibra. Insa in zadar.
Totul e absurd, parca nici briza de pe malul marii, nici gheata de pe stancile muntilor nu mai au liniste. Sirenele zboara pe sosele, sunt acei oameni care incearca sa diminueze oarecum greselile altuia.
Mi-am schimbat conceptia. Nu mai simt durere cand frigul imi patrunde in oase, nu mai orbesc naiv cand ma uit inspre soare si visez cu ochii deschisi. Viata e sceneta prost realizata asupra careia se modeleaza in continuu. Cineva modeleaza, dar in loc sa scoata partile rele, sculpteaza naiv, zgarie tot ce e bun si strica opera altuia. Nu vorbesc de Dumnezeu, vorbesc de cei cu putere. Cei ce au puterea in palma, in acelasi timp, cei ce refuza sa admita ca o detin.
Daca tot am ajuns la legatura cu teatrul, cu arta, sa ma pronunt fata dde decor. Criticul meu e neantrenat, rau pregatit, dar am dreptul sa spun. Si voi spune ca acel ceva ce trebuie sa dea atmosfera, o strica. In imaginatia mea bolnava, ar venii ca o casa a carui pereti interiori sunt pictati in negru, cu o singura pata de alb pe tavan. Negrul pentru mine inseamna sobru, inseamna absenta vietii, inseamna ceva neasteptat de dureros; iar pata aceea simbolizeaza singuratate, monotonie, simplicitate si adevarul ce ne inconjoara.
E dureros sa vezi ce vad eu. In loc sa vezi oameni care stiu ce sa faca sa treaca peste probleme, parca problemele ar stii ce sa faca sa nu dispara. In loc sa vezi rasaritul, vezi un apus cu tot cu eclipsa. Cum ar fi sa vezi ceva ce moare in zadar, apusul insemnand totusi arta, dar si moarte iar eclipsa insemnand absenta totala a frumosului.
Categoriile de oameni. Refuz sa adopt o caracterizare simpla. Ma bazez pe spiritul de observatie. Si ar parea ca exista: oameni nepuntinciosi, oamnei puternici, oameni ce nu pot merge mai departe si oameni ce pot. Oamneii nepuntinciosi sunt cei care au nevoie de miracole, dar renunta la sperante. Oamnii puternici la fel, dar au seprante pentru viitor. Iar cei ce nu pot merge mai departe renunta la tot ce au, renunta sa faca pe altii fericiti, chiar daca nu gasesc pentru sine fericirea. Oamenii ce pot merge mai departe au doar noroc, fiindca drumul nu si-l fac ei, sunt indrumati de optimismul altcuiva.
Specific oricarei lucrari de-ale mele, doar zic ce am in gand, de multe ori ii bag pe unii in ceata si nu inteleg nimic. Dar asta a fost cam ce am putut sa spun, sunt doar cuvinte goale, sunt doar aberatiile unui om cu degetele lipite de tastatura. Dar, pentru mine,:
-orice e inventat (de pilda o poveste care nu e adevarata) este sugrumarea adevarului.
-orice neglijenta fata de cineva e ca si neglijenta fata de sine.
-orice nepasare, pierderea interesului fata de ceva e ca si pierderea de credinta.
-orice minciuna e ca si cum te-ai minti pe tine.
-orice renuntare e ca si cum ai renunta la viata.
-orice decizie rea e ca si pierderea unuei averi.
-orice sentiment fara grai nu isi are rostul.
-orice parere proasta POATE insemna lipsa de interes.
-orice ai face rau cuiva e cum L-ai injunghia pe Dumnezeu.

Si mai sunt cuvinte, care nu vor ramane nespuse. Atat.

Pain formula

Mno, ai ajuns in varful muntelui. Ai atins cerul si teai intors sa sarbatoresti. Nu e nimic sa te scoata din sarite, nici o tigara proasta, nici o bere neacidulata. Nu, n-au cum sa te opreasca nici usile inchuiate.
Si iata ca, orice salvare chemi, orice ai face, te arunca sub un nor de praf, te pierzi, nu te mai vezi nici macar tu pe tine. Si tremuri! Usor tremuri de spaima, de toate. Ca nu e cum vrei tu, ca nu asa trebuia sa se intample. Atatea sunt gresite! De multe ori intreb ironic daca e ceva neinregula cu viata asta!

Sa ajungi acolo e usor, mai greu e sa te dai jos. Si unii nu vor sa se dea jos, dar trebuie. Si ori te dai jos cu tot cu coroana, ori ramai de prost cand toti pleaca de langa tine. Dar nu se mai intampla asa. Acuma toti sunt bagati pe porcarii, toti pe falsa modestie, toti pe ironia exagerata, si mai ales, toti pe fuga de raspundere! Orice raspundere care nu trebuie neaparat sa o asumi, nu o face nimeni.

Da unde e morala, ca v-am pierdut la punctul asta. Pai vine asa! Ai in cap ceva, ceva ce nu ai de gand sa faci, stii ca nu te ajuta. Dar apare altceva, si-l faci, tot neajutator. Si te pomenesti ca exact atunci ai avut de ales, exact atunci ai nimerit prost! Si asa te bagi pana la glezne in probleme, cu capul in jos.

Asta da reteta! Ce se intampla la Munte, ramane la Munte!

Au? da au, a durut!

E care pe care, de-acuma. N-ai ce-i face.

Si cand te gandesti la toate nimicurile, de fiecare data iti zici "ma de ce ma gandesc la astea?" dar intotdeauna ajungem sa ne certam pe nimicurile astea. Nu-i bine deloc. Dar ma rog, tot la concluzia de nimicuri ajungem. Ca asta suntem.

Buuuun, si mergi pe strada linistit si te impiedici de o moneda. Exact, o moneda, exact cand sa pasesti jos impingi picioru-n fata si te opresti intr-o moneda.

Apoi sa tipi in gura mare cat de tare doare degetu' mare, sa sari in sus de bucurie ca ai gasit moneda si sa ai o expresie de-aia pe fata gen jumi-juma. Ochii sunt stransi de parca ai diaree dar esti fericit, buzele in doua acolade fortate.

Dar desigur ca brusc te opresti si iti vine gandul. Daca e o moneda, cum te-ai impiedicat de ea si nu ai lovit-o sa se duca mai departe? Bravo geniule! Apoi te apleci sa iti asiguri banuiala si normal ca moneda este lipita de asfalt.

O da, ce zi frumoasa. la sfarsit te ridici oarecum neafectat de faptul ca NU ai gasit o moneda si vrei sa pleci, da' iti ridici privirea si vezi o multime care s-a aranjat in cerc in jurul tau, toti rad, apoi mai e un tip care merge la fiecare cu o palarie sa ii dea bani. Asta e circu' vietii, asta e si teatru, asta mai e si duma pe azi.

Incerc sa-mi aduc aminte daca era un Eurocent sau $0.5...

Ma... asa am ajuns?

Today nu mai e asa... Funny or not, it was simple.

Ce ai zice sa ajungi intr-un magazin, sa ceri un suc si sa primesti o palma peste ochi. Mmda... Mai mult, incearca sa zici ceva si sa mai primesti una.

Ba si ce draguta era vanzatoarea... pana ieri :-L

Sa zicem, am trecut peste, am venit a doua zi sa cer aceeasi marca de suc. Poc. Iar am ajuns de unde am plecat... Sau am ajuns unde vroiam... Mda, in fine. De data asta o intreb ce dracu' are cu mine. Inchide ochii si varsa o lacrima la care eu, fas. Ce sa zic, cine a plesnit pe cine. O mai intreb odata, fara cuvantul "dracu'". Poc, inca una, apoi zambeste si face niste ochi de-aia de iepuras si zice:
"Nu mai avem suc!"

What the... ò_Ó