Mno, ai ajuns in varful muntelui. Ai atins cerul si teai intors sa sarbatoresti. Nu e nimic sa te scoata din sarite, nici o tigara proasta, nici o bere neacidulata. Nu, n-au cum sa te opreasca nici usile inchuiate.
Si iata ca, orice salvare chemi, orice ai face, te arunca sub un nor de praf, te pierzi, nu te mai vezi nici macar tu pe tine. Si tremuri! Usor tremuri de spaima, de toate. Ca nu e cum vrei tu, ca nu asa trebuia sa se intample. Atatea sunt gresite! De multe ori intreb ironic daca e ceva neinregula cu viata asta!
Sa ajungi acolo e usor, mai greu e sa te dai jos. Si unii nu vor sa se dea jos, dar trebuie. Si ori te dai jos cu tot cu coroana, ori ramai de prost cand toti pleaca de langa tine. Dar nu se mai intampla asa. Acuma toti sunt bagati pe porcarii, toti pe falsa modestie, toti pe ironia exagerata, si mai ales, toti pe fuga de raspundere! Orice raspundere care nu trebuie neaparat sa o asumi, nu o face nimeni.
Da unde e morala, ca v-am pierdut la punctul asta. Pai vine asa! Ai in cap ceva, ceva ce nu ai de gand sa faci, stii ca nu te ajuta. Dar apare altceva, si-l faci, tot neajutator. Si te pomenesti ca exact atunci ai avut de ales, exact atunci ai nimerit prost! Si asa te bagi pana la glezne in probleme, cu capul in jos.
Asta da reteta! Ce se intampla la Munte, ramane la Munte!
duminică, 24 octombrie 2010
marți, 12 octombrie 2010
Au? da au, a durut!
E care pe care, de-acuma. N-ai ce-i face.
Si cand te gandesti la toate nimicurile, de fiecare data iti zici "ma de ce ma gandesc la astea?" dar intotdeauna ajungem sa ne certam pe nimicurile astea. Nu-i bine deloc. Dar ma rog, tot la concluzia de nimicuri ajungem. Ca asta suntem.
Buuuun, si mergi pe strada linistit si te impiedici de o moneda. Exact, o moneda, exact cand sa pasesti jos impingi picioru-n fata si te opresti intr-o moneda.
Apoi sa tipi in gura mare cat de tare doare degetu' mare, sa sari in sus de bucurie ca ai gasit moneda si sa ai o expresie de-aia pe fata gen jumi-juma. Ochii sunt stransi de parca ai diaree dar esti fericit, buzele in doua acolade fortate.
Dar desigur ca brusc te opresti si iti vine gandul. Daca e o moneda, cum te-ai impiedicat de ea si nu ai lovit-o sa se duca mai departe? Bravo geniule! Apoi te apleci sa iti asiguri banuiala si normal ca moneda este lipita de asfalt.
O da, ce zi frumoasa. la sfarsit te ridici oarecum neafectat de faptul ca NU ai gasit o moneda si vrei sa pleci, da' iti ridici privirea si vezi o multime care s-a aranjat in cerc in jurul tau, toti rad, apoi mai e un tip care merge la fiecare cu o palarie sa ii dea bani. Asta e circu' vietii, asta e si teatru, asta mai e si duma pe azi.
Incerc sa-mi aduc aminte daca era un Eurocent sau $0.5...
Ma... asa am ajuns?
Today nu mai e asa... Funny or not, it was simple.
Ce ai zice sa ajungi intr-un magazin, sa ceri un suc si sa primesti o palma peste ochi. Mmda... Mai mult, incearca sa zici ceva si sa mai primesti una.
Ba si ce draguta era vanzatoarea... pana ieri :-L
Sa zicem, am trecut peste, am venit a doua zi sa cer aceeasi marca de suc. Poc. Iar am ajuns de unde am plecat... Sau am ajuns unde vroiam... Mda, in fine. De data asta o intreb ce dracu' are cu mine. Inchide ochii si varsa o lacrima la care eu, fas. Ce sa zic, cine a plesnit pe cine. O mai intreb odata, fara cuvantul "dracu'". Poc, inca una, apoi zambeste si face niste ochi de-aia de iepuras si zice:
"Nu mai avem suc!"
What the... ò_Ó
Ce ai zice sa ajungi intr-un magazin, sa ceri un suc si sa primesti o palma peste ochi. Mmda... Mai mult, incearca sa zici ceva si sa mai primesti una.
Ba si ce draguta era vanzatoarea... pana ieri :-L
Sa zicem, am trecut peste, am venit a doua zi sa cer aceeasi marca de suc. Poc. Iar am ajuns de unde am plecat... Sau am ajuns unde vroiam... Mda, in fine. De data asta o intreb ce dracu' are cu mine. Inchide ochii si varsa o lacrima la care eu, fas. Ce sa zic, cine a plesnit pe cine. O mai intreb odata, fara cuvantul "dracu'". Poc, inca una, apoi zambeste si face niste ochi de-aia de iepuras si zice:
"Nu mai avem suc!"
What the... ò_Ó
duminică, 3 octombrie 2010
Love story - Partea I
3 Septembrie 2k10:
O fata. Simpla ca oricare alta. Dar totusi speciala pentru mine. Am avut acest sentiment de curand si stiu de ce. Are o inima cat o mie, are tot ce-i trebuie pentru a incanta orice om. Este naiva, frumoasa, inimoasa si emotiva, lacrimile-i sunt sincere si pure ca o cascada de ingeri.
Aceste cuvinte sunt de la mine, cel pe care il cunosti foarte bine, sincer in miscari si vorbe.
O cunosc de mult, mai mult de un an. Pana acum am incercat cat de cat sa o ajut, tot timpul crazand ca dau tot ce pot, dar abia dupa imi dadeam seama ca se putea mai bine. Am ajutat-o cand am ptut, cand m-a lasat, cand avea nevoie de un umar pe care sa planga. Sincer credeam spre inceput ca e o prietena foarte buna, apoi s-a dovedit a fi mai mult. Mult mai mult. Iar cu atata pasiune ma implicam in relatie, atat imi faceam aluzii, tampenii care-mi apareau brusc in fata ochilor. Aluzii precum ca as fi iubit-o cu adevarat. Da, este adevarat, prima fata de care ma indragostesc. De cand mia venit asa sa cred ca am sentimente pentru ea, cu atat imi dadeam seama ca nu am nici o sansa. Am pornit asa cu pesimismul in mine si cu sufletul impacat ca voi ramane la stagiul de cel mai bun prieten al ei.
Acum scriu acest lucru, tot asa, stand pe ganduri ca un popandau. E ultima zi din mai, e luni seara ora zece si 4 minute... Tocmai i-am zis ca este un dar de la Dumnezeu pentru mine. Sunt sigur ca a crezut ce i-am zis, dar imi dau seama daca ea stie cu cata inima am zis-o, cu cat adevar. Este greu sa scriu aceasta lucrare intima, dureroasa. Nu stiu de ce, dar nu voi scapa de gandul ca nu o sa-mi fie ce o vreau eu sa fie. Ironic. Obositor.
-------------------------------------------------------------------------------
Vineri, ziua a patra din luna iunie. Tot nu i-am zis. Aceasta lucrare devine incet incet un jurnal siropos greu de inghitit. Este un sentiment ciudat, dragostea. Cateodata simti ca zbori si ca nu mai simti pamantul sub tine. Acum sincer ma simt de parca mi-ar fugi pamantul de sub picioare, ca nu am un loc stabil pe care sa meditez ca un popandau. In cap parca am o mare involburata ce isi sparge valurile de o faleza mare, intinsa. E si o plaja si un apus; plaja reprezinta visul meu etern, apusul preprezinta un sfarsit. Sfarsit la ce? Sincer nu stiu, probabil al cel care sunt acuma. Nu o sa mai fiu cum eram inainte. O sa ajung ceva, ceva ce nu stiu inca. Ceva ce inseamna viitorul.
Inca sunt mort, mort dupa ea. Pur si simplu.
-------------------------------------------------------------------------------
Luni. E tarziu, azi trebuia sa o intalnesc... Iar nu a venit. Nu vreau za zic de cate ori nu a venit cand am chemat-o. Sunt mort, am vorbit cu ea acuma. Sunt suparat, se vede prin ce i-am zis. Dar nu o las sa-si dea seama. Nu!
-------------------------------------------------------------------------------
Luni, aceeasi seara. Tocmai i-am zis! Nimic altceva!
O fata. Simpla ca oricare alta. Dar totusi speciala pentru mine. Am avut acest sentiment de curand si stiu de ce. Are o inima cat o mie, are tot ce-i trebuie pentru a incanta orice om. Este naiva, frumoasa, inimoasa si emotiva, lacrimile-i sunt sincere si pure ca o cascada de ingeri.
Aceste cuvinte sunt de la mine, cel pe care il cunosti foarte bine, sincer in miscari si vorbe.
O cunosc de mult, mai mult de un an. Pana acum am incercat cat de cat sa o ajut, tot timpul crazand ca dau tot ce pot, dar abia dupa imi dadeam seama ca se putea mai bine. Am ajutat-o cand am ptut, cand m-a lasat, cand avea nevoie de un umar pe care sa planga. Sincer credeam spre inceput ca e o prietena foarte buna, apoi s-a dovedit a fi mai mult. Mult mai mult. Iar cu atata pasiune ma implicam in relatie, atat imi faceam aluzii, tampenii care-mi apareau brusc in fata ochilor. Aluzii precum ca as fi iubit-o cu adevarat. Da, este adevarat, prima fata de care ma indragostesc. De cand mia venit asa sa cred ca am sentimente pentru ea, cu atat imi dadeam seama ca nu am nici o sansa. Am pornit asa cu pesimismul in mine si cu sufletul impacat ca voi ramane la stagiul de cel mai bun prieten al ei.
Acum scriu acest lucru, tot asa, stand pe ganduri ca un popandau. E ultima zi din mai, e luni seara ora zece si 4 minute... Tocmai i-am zis ca este un dar de la Dumnezeu pentru mine. Sunt sigur ca a crezut ce i-am zis, dar imi dau seama daca ea stie cu cata inima am zis-o, cu cat adevar. Este greu sa scriu aceasta lucrare intima, dureroasa. Nu stiu de ce, dar nu voi scapa de gandul ca nu o sa-mi fie ce o vreau eu sa fie. Ironic. Obositor.
-------------------------------------------------------------------------------
Vineri, ziua a patra din luna iunie. Tot nu i-am zis. Aceasta lucrare devine incet incet un jurnal siropos greu de inghitit. Este un sentiment ciudat, dragostea. Cateodata simti ca zbori si ca nu mai simti pamantul sub tine. Acum sincer ma simt de parca mi-ar fugi pamantul de sub picioare, ca nu am un loc stabil pe care sa meditez ca un popandau. In cap parca am o mare involburata ce isi sparge valurile de o faleza mare, intinsa. E si o plaja si un apus; plaja reprezinta visul meu etern, apusul preprezinta un sfarsit. Sfarsit la ce? Sincer nu stiu, probabil al cel care sunt acuma. Nu o sa mai fiu cum eram inainte. O sa ajung ceva, ceva ce nu stiu inca. Ceva ce inseamna viitorul.
Inca sunt mort, mort dupa ea. Pur si simplu.
-------------------------------------------------------------------------------
Luni. E tarziu, azi trebuia sa o intalnesc... Iar nu a venit. Nu vreau za zic de cate ori nu a venit cand am chemat-o. Sunt mort, am vorbit cu ea acuma. Sunt suparat, se vede prin ce i-am zis. Dar nu o las sa-si dea seama. Nu!
-------------------------------------------------------------------------------
Luni, aceeasi seara. Tocmai i-am zis! Nimic altceva!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)