Jumatate din mine

Da, acuma chiar e vorba ca nu mai sunt complet. E vorba de lucrurile care stau in ceata si te distrug incetul cu incetul. E vorba ca nu exista vointa sa iti scoti cutitul din picior si sa mergi mai departe. E vorba ca poti sa te pierzi din cauza uneia sau a mai multor persoane. E vorba ca daca lasi ceva nerezolvat, apar alte trestii-chestii-smecherii, nimicuri cu care sa iti bati capul pana cand cedezi.
Eu nu am nevoie de probleme, sunt cu capul in jos in probleme, pana la glezne. Dar totusi am pierdut din mine, e o senzatie cum te-ai pierde in desert fara haine, fara adapost, ranit si cu gandul la cei care te-au nedreptatit. Pot suporta oroarea, dar nu sunt facut din piatra. Pot avea ochii intr-o stare secetoasa, dar asta nu inseamna ca nu pot varsa o lacrima dupa ani buni cand nu m-am descarcat intr-un mod simplu, poate demn de un nou nascut. Dar asa e viata, si frumosul nu se impaca. Nu poate fi totul zahar cu miere, demersul lucrurilor nu poate fi schimbat, nu poti controla viitorul decat atunci cand e vorba numai si numai de tine.
Oricum. Cand ajungi in situatia mea, anunta-ma. Da-mi indicii cu ce as fi putut face. Ce e de facut cand esti pe muchia prapastiei cu o mentalitate de parca nu ar mai fi nimic bun in viata?! Parca ar fi un colt de lume, parca ai doar doi pereti, restul e infinit. Un infinit dar plin de rautati, pericole si felurite absurditati care te baga in ceata, te ascund de lume si te amortesc sa meditez pe toate prostiile care te impiedica in fata altor probleme mai urgente.
Dar mai e si sentimentul de neliniste. Nelinistea ca unii te mint, si atunci cand te mint nu ai nici o sansa in fata lor, esti vulnerabil pentru ca in incercarea ta disperata de a afla despre ce e vorba, uiti de prezent si orice ai face altii ti-o intorc in scarba si cu stil.
Cel mai bine in situatia asta? O tigara (care se pare ca nu e aproape), o cafea, cer senin seara. Sa vezi apusul pana la aparitia stelelor si sa te pierzi. Apoi sa fredonezi acea melodie din anii '80 cu ochii inlacrimati.
Atat deocamdata.

Frig

Peisajul de afara imi da un sentiment de singuratate, un element dur, o abstractizare a realitatii. Partea linistitoare, insa, se afla in cromatica paturii albe asezate ca o cupola pe muntii din aceasta zona. Dar de fiecare data cand aceste frisoane ma zguduie si ma sperie pana la punctul de a renunta la orice speranta, ma gandesc la tine, iubire! Cand imi e frig si nu stiu ce sa fac, esti primul si ultimul gand. Parca fiecare fulg de nea este un inger aparut ca de nicaieri la lumina felinarelor sub cerul ce pare o imagine distrusa a puritatii. Copacii sunt ca niste ornamente bizare intalnite pe marginile strazilor; strazilor acestea vechi si nepasatoare incinse prin tot orasul.
Insa eu sunt aici; afara e frig, in casa e cald. Insa totul pare sa se rezume la dorul care duc pentru tine. Si numai aceasta vijelie din mintea mea, gandul la zambetul acela ce starneste o adrenalina necunoscuta in mine, ma face sa inchid ochii. Si asa fac, las pleoapele sa alunece usor, incet, pentru a intra in propria mea lume. Si vad cerul plin de stele. Asa ma pierd eu, asa ajung sa ma concentrez si sa meditez asupra vietii, sa ma gandesc la tot ce e in jur. Desi imagina din mintea mea e o aberatie, e rupta de realitate si nu include toate nimicurile intalnite peste tot.
Si mai esti si tu. Cand inchid ochii, chipul tau ma alina. Atat imi trebuie si intru intr-o stare euforica, uit de probleme, uit de realitate. Iar atuncea cand zambetul iti dispare, cand te vad cu sufletul deranjat, mor. Mor incet in sinea mea, apar pete pe cerul perfect, imaginea se rupe in doua... imaginea dispare. Am deschis ochii, visul nu mai e. Incetez cu dorinta sa te am langa mine stiind ca eu nu pot ajunge la tine. Stiind ca daca fac ceva, distrug; daca stau si astept, pierd totul.
Desi nu am nici o lacrima in ochii mei care rostesc seceta, plang. Plang pentru ca te iubesc. Nu stiu de ce, dar plang. Probabil de frica acestui gand ca incep sa te pierd, si am nevoie de ajutorul tau sa imi dispara setea de cunoastere. Sa dispara anomaliile acestea, vreau sa ma asiguri ca si tu ma iubesti, asa cum te iubesc si eu! Sa ma asiguri ca mai sunt cateva fire de fericire ramase.
M-am blocat, am ramas fara cuvinte. Nu stiu ce sa gandesc, parca a inceput sa ninga si in caput meu, totul fiind sters, totul aruncat in ceata. Nu mai gasesc nimic, sunt pierdut. Dar tot inchei cu doua cuvinte de o sinceritate imensa.
Te iubesc!

Love story - Partea I

3 Septembrie 2k10:
O fata. Simpla ca oricare alta. Dar totusi speciala pentru mine. Am avut acest sentiment de curand si stiu de ce. Are o inima cat o mie, are tot ce-i trebuie pentru a incanta orice om. Este naiva, frumoasa, inimoasa si emotiva, lacrimile-i sunt sincere si pure ca o cascada de ingeri.
Aceste cuvinte sunt de la mine, cel pe care il cunosti foarte bine, sincer in miscari si vorbe.
O cunosc de mult, mai mult de un an. Pana acum am incercat cat de cat sa o ajut, tot timpul crazand ca dau tot ce pot, dar abia dupa imi dadeam seama ca se putea mai bine. Am ajutat-o cand am ptut, cand m-a lasat, cand avea nevoie de un umar pe care sa planga. Sincer credeam spre inceput ca e o prietena foarte buna, apoi s-a dovedit a fi mai mult. Mult mai mult. Iar cu atata pasiune ma implicam in relatie, atat imi faceam aluzii, tampenii care-mi apareau brusc in fata ochilor. Aluzii precum ca as fi iubit-o cu adevarat. Da, este adevarat, prima fata de care ma indragostesc. De cand mia venit asa sa cred ca am sentimente pentru ea, cu atat imi dadeam seama ca nu am nici o sansa. Am pornit asa cu pesimismul in mine si cu sufletul impacat ca voi ramane la stagiul de cel mai bun prieten al ei.
Acum scriu acest lucru, tot asa, stand pe ganduri ca un popandau. E ultima zi din mai, e luni seara ora zece si 4 minute... Tocmai i-am zis ca este un dar de la Dumnezeu pentru mine. Sunt sigur ca a crezut ce i-am zis, dar imi dau seama daca ea stie cu cata inima am zis-o, cu cat adevar. Este greu sa scriu aceasta lucrare intima, dureroasa. Nu stiu de ce, dar nu voi scapa de gandul ca nu o sa-mi fie ce o vreau eu sa fie. Ironic. Obositor.
-------------------------------------------------------------------------------
Vineri, ziua a patra din luna iunie. Tot nu i-am zis. Aceasta lucrare devine incet incet un jurnal siropos greu de inghitit. Este un sentiment ciudat, dragostea. Cateodata simti ca zbori si ca nu mai simti pamantul sub tine. Acum sincer ma simt de parca mi-ar fugi pamantul de sub picioare, ca nu am un loc stabil pe care sa meditez ca un popandau. In cap parca am o mare involburata ce isi sparge valurile de o faleza mare, intinsa. E si o plaja si un apus; plaja reprezinta visul meu etern, apusul preprezinta un sfarsit. Sfarsit la ce? Sincer nu stiu, probabil al cel care sunt acuma. Nu o sa mai fiu cum eram inainte. O sa ajung ceva, ceva ce nu stiu inca. Ceva ce inseamna viitorul.
Inca sunt mort, mort dupa ea. Pur si simplu.
-------------------------------------------------------------------------------
Luni. E tarziu, azi trebuia sa o intalnesc... Iar nu a venit. Nu vreau za zic de cate ori nu a venit cand am chemat-o. Sunt mort, am vorbit cu ea acuma. Sunt suparat, se vede prin ce i-am zis. Dar nu o las sa-si dea seama. Nu!
-------------------------------------------------------------------------------
Luni, aceeasi seara. Tocmai i-am zis! Nimic altceva!

Old Cat - cantecel

Him:
Old cat, what'cha doin' sitting in the snow,
Old cat doesn't know what she's looking for,
Old cat looking down trough the sniper whole
Looking for love, never knocking on your door.

Old cat, stop crying cause' here I am,
Old cat, stop pretending you don't give a damn,
Old cat, bring yourself together now
There is the light...

Her:
It stopped snowing, he's not here anymore,
Stop talking, you're making everything worse,
There's no such as love, of that I am sure,
Never knew what hit me before.

Please let my tears flow down my cheek,
Please grand me my best and my greates wish,
Please think of this love, this foolish dream,
Come back to me...

Him:
It seems to me I'm dead all over inside,
My heart still pounds the iron in my blood,
The fake steel that crossed trough out my thoughts
I believe there is hope for another shot.

Old cat, there's enough said for now,
Things happened so fast and passing through,
Won't believe any lies, not any sound
Others would say about...

Him: -Is this true love?
Her: -Others would be amazed, but it is.
Him: -After all that we've been trough, you came to the same conclusion as I did too.
Both: We're in love!

10 aug MMIX

Senzația unei vieți călcate într-o singură noapte. Așa am numit-o, iar pe ea... Am lăsat-o să mă roadă, să putrezească în amintirile mele. Și totuși, dacă ar fi să o văd iarăși, m-ar surprinde. După un an jumătate, chiar că. Însă ea mi-a oferit totul, asta include fericire, iubire, nemurire. Tot ea m-a dus spre disperare, lacrimi din ochii mei seci, tristețe.
10 august, anul 2009. Ziua în care o aud plângând pentru prima dată. Încă o mai aud, din când în când. Dar nu mai este aproape.
10 august, anul 2009. Ziua în care visele mi-au fost spulberate. Tot ce a fost înainte, tot ce urma să vină... Nu se mai strecurau în mintea mea.
10 august 2009. Ziua în care fiecare clipă care trecea era o altă formă de agonie, de disper. Ziua în care gandirea mi-a cedat.
10 august 2009. Seara în care am ridicat capul.
10 august zero nouă. Ziua care m-a făcut cine sunt acum.
Data de 10, luna august în anul 2009. Nu a fost frumos, dar iată-mă zâmbind și acum.
Atât.