Iata-ma, in acea zi care o crede toata lumea apogeu. Relativ este, dar nu e sfarsitul lumii. Insa iata ce se intampla, neintentionat intrii si tu in joc.
Sa o luam de la inceput. Toata lumea in jurul tau crede ca face parte dintr-o comedie, ei fac doar caterinca, isi imprima aceasta viziune ironica in cap. Pritenii nu te lasa la greu, dar nu apar de fiecare data cand ai nevoie. In plus, toti stiu sa vina cu reprosuri. Dar vom invata vreodata ce e acela bunul simt si respectul de sine, apoi respectul pentru altul?! Ei cred ca e divin, cand e infern; ei cred ca vor ajunge departe fiindca nu stiu ce obstacole au in fata. Si de multe ori se gandesc, ca e rau, ca ce sa faca... Dar nu asa treci prin de-astea. Lumea nu face diferenta intre o decizie buna si una monotona.
Comentariile sunt un atuu incredibil asimilat de om. Practic, e semnatura caracterului fiecaruia in parte. Si nu e normal. Gandul ca abia acuma, abia intr-o singura zi sa-mi dau seama de ce este cu adevarat in jurul meu, ma va bantuii o vreme. Perspectiva fiecaruia e diferita, nu exista un strop de atmosfera perfecta. Balanta se tot zgaltaie in speranta ca se va echilibra. Insa in zadar.
Totul e absurd, parca nici briza de pe malul marii, nici gheata de pe stancile muntilor nu mai au liniste. Sirenele zboara pe sosele, sunt acei oameni care incearca sa diminueze oarecum greselile altuia.
Mi-am schimbat conceptia. Nu mai simt durere cand frigul imi patrunde in oase, nu mai orbesc naiv cand ma uit inspre soare si visez cu ochii deschisi. Viata e sceneta prost realizata asupra careia se modeleaza in continuu. Cineva modeleaza, dar in loc sa scoata partile rele, sculpteaza naiv, zgarie tot ce e bun si strica opera altuia. Nu vorbesc de Dumnezeu, vorbesc de cei cu putere. Cei ce au puterea in palma, in acelasi timp, cei ce refuza sa admita ca o detin.
Daca tot am ajuns la legatura cu teatrul, cu arta, sa ma pronunt fata dde decor. Criticul meu e neantrenat, rau pregatit, dar am dreptul sa spun. Si voi spune ca acel ceva ce trebuie sa dea atmosfera, o strica. In imaginatia mea bolnava, ar venii ca o casa a carui pereti interiori sunt pictati in negru, cu o singura pata de alb pe tavan. Negrul pentru mine inseamna sobru, inseamna absenta vietii, inseamna ceva neasteptat de dureros; iar pata aceea simbolizeaza singuratate, monotonie, simplicitate si adevarul ce ne inconjoara.
E dureros sa vezi ce vad eu. In loc sa vezi oameni care stiu ce sa faca sa treaca peste probleme, parca problemele ar stii ce sa faca sa nu dispara. In loc sa vezi rasaritul, vezi un apus cu tot cu eclipsa. Cum ar fi sa vezi ceva ce moare in zadar, apusul insemnand totusi arta, dar si moarte iar eclipsa insemnand absenta totala a frumosului.
Categoriile de oameni. Refuz sa adopt o caracterizare simpla. Ma bazez pe spiritul de observatie. Si ar parea ca exista: oameni nepuntinciosi, oamnei puternici, oameni ce nu pot merge mai departe si oameni ce pot. Oamneii nepuntinciosi sunt cei care au nevoie de miracole, dar renunta la sperante. Oamnii puternici la fel, dar au seprante pentru viitor. Iar cei ce nu pot merge mai departe renunta la tot ce au, renunta sa faca pe altii fericiti, chiar daca nu gasesc pentru sine fericirea. Oamenii ce pot merge mai departe au doar noroc, fiindca drumul nu si-l fac ei, sunt indrumati de optimismul altcuiva.
Specific oricarei lucrari de-ale mele, doar zic ce am in gand, de multe ori ii bag pe unii in ceata si nu inteleg nimic. Dar asta a fost cam ce am putut sa spun, sunt doar cuvinte goale, sunt doar aberatiile unui om cu degetele lipite de tastatura. Dar, pentru mine,:
-orice e inventat (de pilda o poveste care nu e adevarata) este sugrumarea adevarului.
-orice neglijenta fata de cineva e ca si neglijenta fata de sine.
-orice nepasare, pierderea interesului fata de ceva e ca si pierderea de credinta.
-orice minciuna e ca si cum te-ai minti pe tine.
-orice renuntare e ca si cum ai renunta la viata.
-orice decizie rea e ca si pierderea unuei averi.
-orice sentiment fara grai nu isi are rostul.
-orice parere proasta POATE insemna lipsa de interes.
-orice ai face rau cuiva e cum L-ai injunghia pe Dumnezeu.
Si mai sunt cuvinte, care nu vor ramane nespuse. Atat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu