Afară plouă. Poate o expresie mult prea folosită în începuturile oricărui text artistic. Însă nu mă las păgubaș. Norii sunt foarte strânși între ei. Parcă nu există altceva. Nimic! Nici orizont, nici pământ, nici rău, nici bine. Cum pot să descriu acest sentiment de... armonie distrusă? Poate. Așa îi zic deacuma. Un balans complet deviat de această ploaie și de toată agitația din oraș.
E urât. Nu știu de ce, dar când ]ncepe ploaia, tot praful dar și bucuria ridicate se așează la pământ. E acel miros unic al ploii. Parcă te doboară, dar nici nu ar trebuii să-ți pese. Simt cum sunt deranjat de acel sunet obositor pe pervaz. Pic, pic, pic, poc! E ca o poveste de adormit copii care nu se oprește decât atuncea când ai să adormi. Dar vai! Fericirea care apare odată cu cerul senin este... de invidiat.
Ca să ajungi de la un colț al patului până la celălalt este o întreagă filozofie de care nu îți pasă nici în cel mai plictisitor moment posibil. Așa și cu ploaia. Mai întâi zici că durează puțin, apoi se oprește, mai bea o cafeluță... Dar niciodată nu scapi.
E totuși o parte din viața fiecăruia. Având în vedere toate părerile scoase dintr-un text, să zicem, un text tot așa în care se prezintă anotimpurile, deducem o adevărată alegorie precedată de criticile unui autor. Și să zicem că acel text ar avea părerile unui narator despre vreme... să zicem. Și am observa că ploaia ar fi prezentată drept o parte posomorâtă a zilei, când natura intră într-un scurt repaus și viața nu-i la fel de dulce ca într-o zi senină. Ei bine, de asta nu știu ce să mai zic. Practic, ce este scris și mai sus nu o favorizează pe doamna Ploaie. Nu jignesc pe nimeni dacă zic și eu că sunt una din persoanele acelea ce ar prefera o zi însorită. Însă fără ploaie, când am putea noi să facem o pauză lungă? Când am putea să ne apucăm ca proștii să scriem despre un lucru din natură, simplu și complicat în același timp... precum ploaia?
Mi-am zis „Hai să deschid calculatorul, poate mai scriu ceva pentru cariera mea inexistentă...”. Și iată-mă aici, de unde am plecat. Să știți că ploaia nu s-a oprit, sunt mai multe mașini pe drum afară. Sunetul lor pe carosabilul ud este cel puțin la fel de infernal.
Mă uit peste drum și văd facultatea inchisă, nimeni pe drum, doar mașini gri-metalizat care se potrivesc perfect cu atmosfera de amiază târzie. Sunt și unele mai inchise la culoare, pe care le ignor fără motiv...
Vă las, poate vă dor ochii. Noapte bună, încă o zi din viață irostiă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu