Nu e treaba mea să ajung la o concluzie, dar trebuie să ajut la clarificarea lucrurilor, pentru că, deși aș accepta să pierd, nu aș accepta să fiu înțeles greșit.
În această postare vreau să arăt totuși ceva către lume, voi care citiți; mai puțin o persoană, care știe totul. Tot ce este scris pe blog are o doză de adevar, dar majoritatea sunt lucruri scoase din capul meu, imaginație pentru a dezvolta o mască pentru voi. Însă orice este scris despre mine pe acest blog, sunt toate prostii. Nu sunt ceea ce par, dar nici nu mă ascund. Pur și simplu nu vă dau încrederea să mă vedeți cu adevărat. Cei ce mă vedeți zilnic, apreciez că mă caracterizați după înfățișare și comportament, dar să nu fie părerea voastră finală. Dar orice ar fi scris pe blog despre mine, nu e în totalitate adevărat, doar cele mai vitale informații sunt inversate, transformate în altă imagine.
Vreau să rămân cu spatele la voi, chiar dacă imi dau jos masca. M-am amestecat prea mult în unele grupuri de persoane, prea adânc încât era să mă pierd. Însă nu m-am pierdut, chiar dacă parea astfel.
Era o perioadă când mă învingea orgoliul, însă doar la micile succese. Și iată că am ajuns undeva, am reușit să nu ma biruie orgoliul. Și totuși am lăsat această impresie. Este oare așa, sau doar cei care mă caracterizează drept fiind orgolios este o consecință a faptului că sunt obișnuiți cu oameni orgolioși? Ceea ce nu sunt, și o perioadă nu mă interesa decât de parerea prietenilor. Însă acești prieteni considerau că-mi pasă de parerea tuturora. Și iată că mă pierdeam singur.
Pentru toți care credeți că blogul meu este un jurnal, care spune lucruri adevărate despre mine, vă fac pe plac, fac o excepție și chiar povestesc ceva real din viața mea.
Recent am postat ceva ce am scris în ora de română. Era un exercițiu, ni s-a dat un citat dintr-o carte și noi trebuia să continuăm oarecum ideea. Nu am impus nimic cheie despre mine, având în vedere că toată lucrarea trebuia să fie un monolog interior. Și în seara respectivă am primit un mesaj de la o persoană (cunoscută, presupun) că mi-ar fi citit blogul. Această persoană, a cărui număr de telefon nu îl aveam salvat -astfel nu știam cine e-, m-a întrebat de ce aș posta ceva care mă dezvăluie. Și din interesul ei am decis să îi spun adevărul, că nu e adevărat, că nu mă caracterizează complet respectiva postare despre care era vorba. Și nu avea încredere, am dedus din tonul ei, mi-am spus că nu are rost să conving pe cineva de cine sunt eu, cineva ce aparent mă studia. Și din curiozitate, am întrebat de ce ar fi interesat(ă) de cine sunt, respectivul(a) răspunzându-mi că are câte ceva încredere, mi-a spus că ne asemănăm, mi-a spus că ține la mine. Acum, drag cititor anonim, renunță la joc. Apreciez foarte mult că îți pasă, și mie îmi pasă, dar nu pot în clipa aceasta să joc acest joc. Poți ori să mi te dezvălui cu încredere, poți să nu faci asta și doar să renunți, dar mai poți să mă judeci cum fac restul. Nu aș vrea să mă judeci, nu vreau să ma judece nimeni, fiindcă apreciez critica, dar nu să fiu văzut cu alți ochi doar pentru că acțiunile și cuvintele îmi sunt înțelese greșit.
Tot recent, o persoană care încă are încredere în mine, m-a forțat. Și am acceptat asta, dar m-a forțat în continuare, și nu din orgoliu ci din dorința de a spune adevărul, am încercat să contrazic unele afirmații greșite pe care le-ar fi spus respectiva persoană. Însă a înțeles greșit și e o mare șansă să-mi pierd un prieten foarte apropiat, care chiar dacă nu am arătat-o, probabil știe că-l apreciez cel mai mult dintre toți. El e singura persoană căreia îi dau voie să mă judece, chiar dacă nu mă judecă perfect, este cel mai bun om, este o nestemată a omenirii, știu că nu o să mă dezamăgească. Am grețit la un punct și mi-am dat seama, însă înainte de a repara ceva am fost pedepsit, și respectiva persoană este greu de convins, astfel și-a pierdut încrederea în mine. Îmi va fi greu, deși m-am împărțit bine în trecut, tot am avut nevoie de mai mult timp de gândire și de practică. Dar de data asta acord toată atenția acestei probleme, pentru că din-totdeauna am avut încredere și încă am. Și am încredere și că fac totuși ceva în viața mea!
Dar nu mai vreau, nu mai vreau popularitate, pentru că toți cred că mi se urcă la cap. Nu mai vreau relații, că toți au dubii și consideră că mint. Nu mai vreau priviri reci aruncate spre mine, de parcă aș fi rănit pe cineva cu intenție. Evident, nu vreau să fiu singur, nu vreau să pierd ceea ce am, pentru că e putere, și nu o folosesc pentru mine, nu o folosesc să-i manipulez pe alții, nu mi se urcă la cap! Dar pentru numele Lui Dumnezeu, nu mă mai înțelegeți greșit. Ajungeți la unele concluzii oarecum normale, dar nu și în cazul meu, unde voi sunteți obișnuiți cu lumea și mă luați drept o persoană care este la fel. Nu sunt, sunt diferit și în sensul bun! Nu am spus-o în viața mea nimănui, dar o spun acum. Vreau mai mult de la voi, oameni! Nu mă strofoc pentru fiecare în parte, dar țin la prieteni mai mult decât credeți. Și sunt unii oameni care sunt bârfiți toată ziua doar din cauză că au fost judecați, înțeleși greșit. Și au ajuns să nu le pese de părerea celor ce îi văd greșit. Nu vreau să ajung astfel, sunt și acum bârfit, dar de unele persoane care nu merită nimic, dar am învățat să accept multe, am învățat să apreciez persoanele cum sunt ele, chair dacă foarte rar am fost acceptat și eu. E pentru prima oară când cer dreptate, alte ori mi-o fac singur. Este foarte posibil să fiu înțeles greșit și aici, dar nu degeaba este scris totul de mai sus!
Aceste cuvinte de mai sus sunt adresate către aproape toți cunoscuții, cu excepția a trei persoane și familia mea. Nu vreau să dau numele celor 3 persoane nici motiv pentru care sunt excepții, este testul meu către voi, restul, să acceptați asta fără să întrebați, fără să mă judecați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu