luni, 24 ianuarie 2011

Ea și numai ea

Dovedește-mi că ai apărut de nicăieri! Spune-mi cum toate stelele s-au contopit în visul meu, într-o singură noapte. Arată-mi răspunsul legat de existența tuturor elementelor care se contrastă, formând astfel o minune; pe tine!
Și cum de nu a apărut un val să se spargă de balize? Cum de nici unul dintre noi nu s-a prefăcut orbit, pueril? De ce am sărit amândoi în pat deodată? De ce tu mi-ai arătat acestea, de ce nu ești ca altele? să cad singur și tu doar să plângi lacrimi de crocodil după. De ce specificul teatral a decăzut în ochii tăi, de unde atâta încredere? Și nu te-ai lăsat singură indusă în al tău vis, m-ai agățat și pe mine și m-ai strâns puternic, astfel dându-mi ocazia să mă refac, să uit de probleme și să am încredere în ale tale cuvinte sincere „Te vreau pe vecie!”.
Și am înțeles din prima, tu nu ești o senzație trecătoare, tu nu ești o enigmă în cuvinte goale, aruncate toate pe o foaie, tu NU ai apărut brusc pentru a putea denumi relația noastră destin!
Cu toate acestea, ce simțim nu poate fi scris sau înțeles de alții. Ei ar crede că nu e adevărat, ar crede că ești un vis al controversatului subconștient. Dar toți o să fie întrebători, până și ei știu asta.
Iată, citez din spusele tale, „ne asemănăm cu o sculptură grandioasă, îngropată adânc de timp și istorie”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu