Zambetul pare a fi cel mai neimportant, cel mai nesemnificativ dintre toate. Dar e punctul meu de vedere in a lua decizia corecta in a CREDE ceea ce trebuie. Si in momentul asta parca simt alinare, parca nu ma mai doare, parca durerea a trecut, dar nu mai simt fericirea sa trec peste ce a fost. Pentru ca de-asta nu mai doare, mor incet, incet, mor inaintru, mor in sinea mea.
Daca as putea da timpul inapoi. Daca nu exista alta, daca nu exista nici el, oare m-ar fi inteles? Fata asta inocenta pentru care mi-as fi dat sufletul, ar fi inteles ce simt pentru ea?
Poate cel mai frumos (defapt melancolic) mod de a incheia ar fi, citez "dar nu mai conteaza acum". Dar culmea, pentru ca asta e. Conteaza, pentru ca nu am facut ce am facut, totul in zadar. In sinea ei isi spune ca merit, dar prefata ei crede altceva. Cuvintele mele i-au atins inima, cuvintele altora i-au atins mentalitatea si i-au stricat-o. Atata timp cat nu i-am stricat inima, sunt bucuros pentru momentele ce mi le-a oferit! Si inca o iubesc, insa cea mai mare dorinta a mea e sa-mi arate ca merita, sa ii apara asa brusc incredere si sa uite de tot ce era rau si sa-si aduca aminte de tot ce e bun... Daca as da timpul inapoi... Sa fi fost totul nimic altceva decat fericire... Daca...
Daca nu m-as mai gandi numai la mine si dorinta asta a mea sa o am inapoi, daca m-as candi doar la fericirea ei, s-ar intampla si fericirea mea?
Daca... si oare... Acum realizez ca astea doua... Astea ma ranesc cel mai mult... Si doare... Tare de tot...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu