Vis!

„Vreau viața, toată viața. Mă simt curios, dornic, dornic să ard mai intens decât oricare altul, indiferen cu ce flacără. Trebuie să fac din mine însumi o ființă de neînlocuit!” - p. Simone de Beauvoir

...Simt cum recent îmi pierd mințile, iubirea, energia. Pierd totul, nu îmi este frică să admit asta, fiindcă știu să repar orice, orice legătură, sunt un idealist. Nimic nu ma doboară, dar sunt tras în jos constant. Nu îi laud pe alții, cu gândirea lor puerilă -deci fără griji-, pe de altă parte, îi compătimesc pe cei ce nu mai au timp de nici un fel de jocuri copilărești, nu au timp de ei. Nu vreau să ajung astfel, sunt diferit, îi întrec, dar și ei mă întrec uneori. Deși mentalitatea mea este constantă, nu pot spune că sunt făcut din piatră. Se întâmplă des când ajut și nu sunt ajutat, așa ajung să mă speriu. Iar asta ce este, viață? Cum, când fiecare sunet în interpretez altfel, fiecare persoană o citesc atent, astfel pierzându-mă pe mine; o gândire care, dese ori, nici eu nu mă strofoc să o înțeleg. Dar în principiu, sunt un visător, poate unul dintre cei mai mari visători. Acest fapt îmi oferă imaginație, flexibilitate, dar nu mă duce direct spre vis. Ce este un vis, totuși? O altă lume, o lume a mea, o lume adânc ascunsă în subconștientul meu. Și recent am învățat să decodez unele părți nesemnificative ale gândirii mele, cum aș fi dat cărțile pe față la un joc unde particip doar eu. Nu mă înclin, însă, spre singurătate, nici o șansă! Recunosc, sunt foarte solitar, dar dese ori le permit altora să-mi intre în cap, câteodată mă las influențat. Și probabil nu e foarte bine ceea ce fac, dar tind să cred că nu mai vreau perfecțiune, nu renunț la gândul că nu exită bine fără rău.

Eu doresc o noapte albă în oraș, doresc o seară să mă plimb pe malul mării, să simt apa cum imi înconjoară gleznele. Doresc să nu fiu criticat, doresc priviri mai sincere. Doresc să trăiesc, doresc viața!